S*** M***** O B****** S*****
ReclamantD**** I***
PârâtD**** N******
PârâtC********** S******** M***** D******* D** B***
PârâtD**** V*****
PârâtAdmis cererea de îndreptare a erorii materiale.
admite actiunea
pentru a se depune dovada demersurilor domiciliului necunoscut al pârâţilor
pentru citarea pârâtei C********** S******** M***** D******* D** B*** cu interogatoriul depus de reclamantă
În vederea depunerii la dosar a dovezii citării prin publicitate pârâţilor cu dom.necunoscut şi depunerii de acte cu privire la sediul societăţii.
în vederea probării de către reclamantă a actului de partaj, în vederea achitării din partea reclamantei a diferenţei de taxă judiciară de timbru în valoare de 3,95 lei şi timbru judiciar de 0,2 lei, în vederea depunerii, din partea reclamantei a unei precizări de acţiune conform documentaţiei tehnice, în vederea extinderii acţiunii, din partea reclamantei, faţă de toţi proprietarii tabulari, conform cărţii funciare al imobilului litigios, în vederea efectuării demersurilor necesare, din partea reclamantei, pentru aflarea domiciliilor tuturor pârâţilor şi a depunerii la dosarul cauzei a dovezii acestor demersuri,
în vedera redactării în scris de către pârâţi a actului de partaj şi pentru extinderea acţiunii faţă de proprietarii tabulari, de către reclamantă, precum şi în vederea efectuării unei expertize extrajudiciare