C******* A****
PetentB*** H****
PetentM******* M****
PetentS******** E******
PetentG******** V*****
PetentAdmite cererea de reexaminare. Revocă toate sancţiunile cu amenda judiciară aplicate în prezenta cauză expertei Mandu Lidia. Irevocabilă.
Respinge cererea. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu petenţii C******* A****, B*** H**** şi intimatele COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR BABANA, COMISIA JUDETEANA DE FOND FUNCIAR ARGES, OCOLUL SILVIC COTMEANA PRIN DIRECŢIA SILVICA ARGES Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16.12.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Noiembrie 2009
Admite în parte cererea modificată şi întregită formulată de petenţii CA, BH, MM, SE, GV, în contradictoriu cu intimaţii COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR Babana, jud. Argeş, COMISIA JUDETEANA DE FOND FUNCIAR Argeş, cu sediul în mun. Pitesti, jud. Argeş, OCOLUL SILVIC COTMEANA PRIN DIRECŢIA SILVICA Argeş, cu sediul în mun. Pitesti, jud. Argeş. Dispune anularea hotărârii nr. 164/2006 a CJFF Argeş în ceea ce priveşte petenţii. Obligă pârâtele CLFF Băbana şi CJFF Argeş să reconstituie dreptul de proprietate petenţilor pentru următoarele suprafeţe de teren: Punctul „Curătureci”-suprafaţa de 6240 mp pe un amplasament similar ca şi categorie de folosinţă; punctul „Moara” suprafaţa de 5268 mp pe un al amplasament similar cu cel al petenţilor; punctul „Casa Grosii” suprafaţa de 87498 mp teren forestier pe raza Ocolului Silvic Cotmeana; terenul din punctul „La Marinache” suprafaţa de 6000 mp din care 1000 mp teren agricol şi 5000 mp teren pădure pe un amplasament similar terenului petenţilor şi terenul situat pe raza Ocolului Silvic Cotmeana; terenul din punctul „Nedelcu” suprafaţa de 25000 mp, din care 12500 mp teren agricol şi 12500 mp teren forestier pe vechiul amplasament; terenul din punctul „La Matei” suprafaţa de 25000 mp din care 10000 mp pe vechiul amplasament şi 15000 mp pe un amplasament asemănător format din păşune şi pădure; terenul identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză de expert Mandu Lidia; terenul din punctul „La Popa Dumitru” în suprafaţă de 7500 mp din care 2500 mp agricol şi 5000 mp pădure pe vechiul amplasament şi pădurea din cadrul Ocolului Silvic Cotmeana; terenul din punctul „Topora” în suprafaţă de 50000 mp din care 11694 mp teren agricol şi restul pădure pe vechiul amplasament şi respectiv Ocolul Silvic Cotmeana, terenuri de asemenea identificate în raportul de expertiză Mandu Lidia. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 21.07.2009.
Amână pronunţarea la data de 21.07.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu intimatul M******* M****. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14.07.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Iunie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Dispune sancţionarea cu amendă în cuantum de 50 lei a expertului desemnat în cauză Mandu Lidia domiciliată PITESTI, Str. 1DECEMBRIE 1918, Bl. M7A, Sc. C, Ap. 8, judeţul ARGEŞ, având C.N.P. 2490611035004. Cu drept de reexaminare în ceea ce priveşte sancţiunea amendării, conform disp. art. 1085 din C. proc. civ., în termen de 15 zile de la comunicare. Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, Mandu Lidia pentru întocmirea şi depunerea lucrării cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10.06.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Mai 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Dispune sancţionarea cu amendă în cuantum de 50 lei a expertului desemnat în cauză Mandu Lidia domiciliată PITESTI, Str. 1DECEMBRIE 1918, Bl. M7A, Sc. C, Ap. 8, judeţul ARGEŞ, având C.N.P. 2490611035004. Cu drept de reexaminare în ceea ce priveşte sancţiunea amendării, conform disp. art. 1085 din C. proc. civ., în termen de 15 zile de la comunicare. Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, Mandu Lidia pentru întocmirea şi depunerea lucrării cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată. Amână judecarea cauzei la data de 06.05.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Aprilie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Dispune sancţionarea cu amendă în cuantum de 50 lei a expertului desemnat în cauză Mandu Lidia domiciliată PITESTI, Str. 1DECEMBRIE 1918, Bl. M7A, Sc. C, Ap. 8, judeţul ARGEŞ, având C.N.P. 2490611035004. Cu drept de reexaminare în ceea ce priveşte sancţiunea amendării, conform disp. art. 1085 din C. proc. civ., în termen de 15 zile de la comunicare. Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, Mandu Lidia pentru întocmirea şi depunerea lucrării cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată. Amână judecarea cauzei la data de 08.04.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Dispune sancţionarea cu amendă în cuantum de 50 lei a expertului desemnat în cauză Mandu Lidia domiciliată PITESTI, Str. 1DECEMBRIE 1918, Bl. M7A, Sc. C, Ap. 8, judeţul ARGEŞ, având C.N.P. 2490611035004. Cu drept de reexaminare în ceea ce priveşte sancţiunea amendării, conform disp. art. 1085 din C. proc. civ., în termen de 15 zile de la comunicare. Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, Mandu Lidia pentru întocmirea şi depunerea lucrării cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată. Pune în vedere părţilor prezente că data convocării pentru faza de teren a expertizei va continua la data de 06.02.2009. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 04.03.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2009.
Acordă termen pentru lipsa raportului de expertiză şi pentru imposibilitatea prezentării la acest termen a apărătoarei pârâtei Comisia Locală de fond funciar Băbana. Dispune sancţionarea cu amendă în cuantum de 50 lei a expertului desemnat în cauză Mandu Lidia domiciliată PITESTI, Str. 1DECEMBRIE 1918, Bl. M7A, Sc. C, Ap. 8, judeţul ARGEŞ, având C.N.P. 2490611035004. Cu drept de reexaminare în ceea ce priveşte sancţiunea amendării, conform disp. art. 1085 din C. proc. civ., în termen de 15 zile de la comunicare. Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, Mandu Lidia pentru întocmirea şi depunerea lucrării cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată. Se reia procedura de citare cu petentul M******* M**** şi cu intimaţii Ocolul Silvic Cotmeana, prin Direcţia Silvică Argeş şi cu Comisia Judeţeană de fond funciar Argeş, potrivit disp.art.85 Cod proc.civilă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28.01.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Decembrie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu petentul M******* M****. Dispune sancţionarea cu amendă în cuantum de 100 lei a expertului desemnat în cauză Mandu Lidia domiciliată PITESTI, Str. 1DECEMBRIE 1918, Bl. M7A, Sc. C, Ap. 8, judeţul ARGEŞ, având C.N.P. 2490611035004. Cu drept de reexaminare în ceea ce priveşte sancţiunea amendării, conform disp. art. 1085 din C. proc. civ., în termen de 15 zile de la comunicare. Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, Mandu Lidia pentru întocmirea şi depunerea lucrării cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17.12.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Noiembrie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Dispune sancţionarea cu amendă în cuantum de 200 lei a expertului desemnat în cauză Mandu Lidia domiciliată PITESTI , Str. 1DECEMBRIE 1918 , Bl. M7A , Sc. C, Ap. 8, judeţul ARGEŞ, având C.N.P. 2490611035004. Cu drept de reexaminare în ceea ce priveşte sancţiunea amendării, conform disp. art. 1085 din C. proc. civ. în termen de 15 zile de la comunicare. Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, Mandu Lidia pentru întocmirea şi depunerea lucrării cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, cu avertisment de amendă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12.11.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, Mandu Lidia pentru întocmirea şi depunerea lucrării cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, cu avertisment de amendă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 08.10.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Septembrie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Dispune citarea reclamantului M******* M****, acesta neavând termen în cunoştinţă. Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, Mandu Lidia pentru întocmirea şi depunerea lucrării cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată. Pune în vedere achitarea diferenţei de onorariu, eşalonat. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 03.09.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Iunie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Dispune efectuarea unui raport de expertiză în specialitatea topografie cu obiectivele menţionate în considerente. Dispune completarea obiectivelor la raportul de expertiză şi anume expertul să precizeze dacă la data formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate terenurile erau libere. Desemnează, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, potrivit disp. art. 202 C.proc.civ., un nou expert în specialitatea topografie şi anume pe Mandu Lidia. Dispune transferarea onorariului în cuantum de 300 lei din contul expertului în specialitatea agricultură, Ionescu Steliana şi va menţine în suma de 400 lei pentru aceasta, sens în care se emite adresă către BLET Argeş. Dispune suplimentarea onorariului în cuantum de 300 lei, în sarcina petenţilor, cu posibilitatea ca acesta să poată fi achitat eşalonat şi pune în vedere petenţilor, prin apărător să facă dovada achitării onorariului, sub sancţiunea decăderii din probă. Emite adresă către expertul desemnat în cauză, Mandu Lidia pentru efectuarea lucrării. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21.05.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Mai 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu intimata OCOLUL SILVIC COTMEANA PRIN DIRECŢIA SILVICA ARGES şi cu petentul M******* M****, prin agentul procedural al instanţei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21.05.2008. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Aprilie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de părţi, prin apărători prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16.04.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Martie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu pârâtul M******* M****. Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, Ionescu Steliana pentru raportului de expertiză, cu avertisment de amendă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 19.03.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Februarie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu pârâtul M******* M****. Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, Ionescu Steliana pentru raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13.02.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Prorogă pronunţarea asupra excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată, invocată intimata Comisia Locală de Fond Funciar Băbana, prin reprezentant convenţional. Pune în vedere petenţilor, prin apărător să depună la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul toate actele de stare civilă ce-i priveşte pe Stănescu Ion şi Cleopatra. Admite cererea formulată de apărătorul petenţilor prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor. Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, Ionescu Steliana pentru raportului de expertiză cu menţiunea ca la efectuarea expertizei să aibă în vedere şi actele de proprietate depuse la dosarul cauzei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data 16.08.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Noiembrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Prorogă pronunţarea asupra excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată, invocată intimata Comisia Locală de Fond Funciar Băbana, prin reprezentant convenţional. Dispune înlocuirea expertului desemnat iniţial în cauză şi anume Matei Cristian. Desemnează, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, potrivit disp. art. 202 C.proc.civ., un nou expert în specialitatea agricultură şi anume pe Ionescu Stelian. Emite adresă către expertul desemnat în cauză, Ionescu Stelian pentru întocmirea lucrării. Emite adresă către intimata COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR BABANA să depună la dosarul cauzei în copie certificată pentru conformitate cu originalul cererile formulate de petenţi pentru reconstituirea dreptului de proprietate şi actele care au stat la baza emiterii hotărârii nr. 164/13.12.2006 Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28.11.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Octombrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de apărătorul intimatei Comisia Locală de Fond Funciar Băbana, avocat Paşavel Valeria.prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare. Pune în vedere martorei, să se prezinte la termenul de judecată următor, în vederea audierii, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24.10.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Septembrie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Comunica interogatoriul către Comisia Judeţeana de Fond Funciar Argeş. Introduce in cauza si se citează, in calitate de intimat, Ocolul Silvic Cotmeana prin Direcţia Silvica Arges. Martora prezenta va fi audiata la următorul termen de judecata. Reia adresa către expert in vederea efectuării lucrării. Se citează părţile care nu au termen in cunoştinţa. Amână judecarea cauzei la 26.09.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 August 2007.
Încuviinţează pentru petenţi probele solicitate şi anume proba cu înscrisuri, interogatoriu pentru a fi administrat Comisiei, proba testimonială cu un martor pentru a face dovada faptului că sunt proprietarii terenului. Încuviinţează pentru intimată probele solicitate şi anume proba cu înscrisuri, interogatoriu şi expertiză. Dispune adminsitrarea probei cu expertiză tehnică în specialitatea topografie cu umrătoarele obiective: - identificarea şi transpunerea în schiţă a terenului în litigiu, cu puncte cardinale, de reper şi vecinătăţi; - analiza şi compararea terenului în litigiu cu actele primare de proprietate ale petentilor; verificarea la Comisia Locală de Fond Funciar a parcursului reconstituirii dreptului de proprietate pentru petent, în baza tuturor legilor fondului funciar, dacă terenul solicitat a făcut obiectul vreunei validări anterioare; - să se precizeze regimul juridic al terenului înainte şi la data de 01.01.1990; - să se precizeze dacă terenul era liber la data solicitării spre reconstituire; - să se precizeze dacă terenul este intravilan sau extravilan; să se verifice documentaţia cadastrală (dacă există); - să verifice dacă terenul este ocupat de constructii sau afectat de detalii de sistematizare; - să verifice dacă petentul a fost deja validat şi pus în posesie anterior Lg. 247/2005 cu terenul solicitat prin prezenta acţiune; - dacă au fost făcute deja reconstituiri pentru alte persoane pe terenul în litigiu (validări, puneri în posesia, eliberarea titlului de proprietate); - să precizeze expertul dacă există construcţii pe aceste terenuri, să se aibă în vedere şi alte posibilităţi de reconstituire. Desemnează, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, potrivit disp. art. 202 C.proc.civ, un expert în specialitatea topografie şi anume Matei Cristian. Fixează onorariu provizoriu, în sarcina petenţilor în cuantum de 700 RON şi pune în vedere acestora să facă dovada achitării onorariului, în termen de 5 zile sub sancţiunea decăderii din probă. Emite adresă către expertul desemnat în cauză, Matei Cristian, pentru efectuarea expertizei, după achitarea onorariului. Pune în vedere, apărătorului reclamanţilor să depună la dosarul cauzei, interogatoriul, pentru a fi administrat pârâtei, sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 225 C.proc.civ. Pune în vedere petentului G******** V***** să se prezinte la următorul termen de judecată fixat, în vederea administrării interogatoriului, sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 225 C.proc.civ. Pune în vedere apărătorului reclamanţilor să depună la dosarul cauzei, lista cu martorul propus în vederea audierii şi pune în vedere acestuia să-l aducă necitat, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07.08.2007 pentru când se citează petenţii C******* A****, Baca Victoria, M******* M**** şi S******** E****** cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Iunie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de apărătorul petenţilor prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul cererii modificatoare şi a înscrisurilor Dispune comunicarea cererii modificatoare către intimata Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13.06.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Mai 2007.
Admite cererea formulata de către petentul G******** V*****. Pune in vedere petentului prezent să-şi precizeze acţiunea potrivit disp. art. 112 C.pr.civ. (obiectul) sub sancţiunea suspendării prev. de art. 155 1 C.pr.civ. să depună la dosar acte de stare civila prin care să facă dovada calităţii procesuale active, precum si toate actele de proprietate pe care le mai deţine. Citează părţile care nu au termen in cunoştinţă. Amâna judecarea cauzei la 23.05.2007 Cu drept de recurs odată cu fondul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu petenţii. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 18.04.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Martie 2007.