C****** I*** E***
ReclamantC****** M***** M****
ReclamantR**** A****
PârâtR**** A******
Pârâtrespinge ca nefondată acţiunea
Amână pronunţarea pentru termenul din 28.03.2008.
Admite probele aşa cum au fost solicitate de către părţi prin apărători, respectiv proba cu : înscrisuri , interogatoriul şi cu câte un martor pentru fiecare parte. Pune în vedere părţilor prin apărători , să indice în termen procedural de 5 zile numele şi adresa martorilor pentru a fi citaţi sub sancţiunea decăderii din proba testimonială. Acordă termen pentru a se cita părţile cu menţiunea personal la interogatoiu sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art.225 Cod procedură civilă şi martorii ce vor fi indicaţi. Amână judecata cauzei şi stabileşte termen pentru data de 21 martie 2008, termen la care se vor administra probele.
Admite cererea privind acordarea unui termen, formulată de apărătorul reclamanţilor şi pune în vedere acestuia să depună la dosar chitanţa privind plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 8,00 , pe numele reclamanţilor. Acordă termen pentru a da posibilitatea reclamanţilor de a studia întâmpinarea. Amână judecarea cauzei şi fixează termen pentru data de 22 februarie 2008, termen la care părţile în cunoştinţă de cauză, vor formula şi propune probe .