G******* E****
ReclamantG******* V******* A*****
ReclamantS***** N******
PârâtM****** P********
PârâtP******** E****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâţii să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamanţilor suprafaţa totală de 95 mp teren identificat conform raportului de expertiză Diaconu Geta ( fila 141) după cum urmează: pârâtul D.D – 8,5 mp ( pct. A–6–11- B–A); pârâta P.E – 28,83 mp ( pct. 6–7–10-11–6), pârâta M.P – 28,83 mp ( pct. 7–8–9–10– 7) şi pârâtul S.N – 28,83 mp ( pct. 8–5–4–9–8). Obligă pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 2981,6 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Amână pronunţarea la 25.09.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de părţi, prin apărători, prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Menţine citarea pârâtului Dumitrescu Dumitru, prin publicitate atât la uşa instanţei, cât şi într-un ziar de largă răspândire, sens în care, va pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să depună la dosar dovada citării prin publicitate a pârâtului. Amână judecarea cauzei la data de 18.09.2008, pentru când se citează pârâtul lipsă, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Septembrie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, în vederea efectuării lucrării, cu menţiunea de avertisment amendă în cuantum de 500 lei în conformitate cu dispoziţiile art. 108 indice 1 pct. 2 lit. c Cpc. Menţine citarea pârâtului Dumitrescu Dumitru prin publicitate atât la uşa instanţei, cât şi într-un ziar de largă răspândire, sens în care, pune în vedere apărătorului reclamanţilor să depună la dosar dovada citării prin publicitate. Amână cauza la data de 04.09.2008, pentru când se citează pârâtul Dumitrescu Dumitru. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Iunie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, în vederea efectuării lucrării, cu menţiunea de avertisment amendă în cuantum de 500 lei în conformitate cu dispoziţiile art. 108 indice 1 pct. 2 lit. c Cpc. Menţine citarea pârâtului Dumitrescu Dumitru prin publicitate atât la uşa instanţei, cât şi într-un ziar de largă răspândire, sens în care, pune în vedere apărătorului reclamanţilor să depună la dosar dovada citării prin publicitate. Amână cauza la data de 19.06.2008, pentru când se citează pârâtul Dumitrescu Dumitru. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Mai 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, în vederea efectuării lucrării, cu menţiunea de avertisment amendă în cuantum de 500 lei în conformitate cu dispoziţiile art. 108 indice 1 pct. 2 lit. c Cpc. Menţine citarea pârâtului Dumitrescu Dumitru prin publicitate atât la uşa instanţei, cât şi într-un ziar de largă răspândire, sens în care, pune în vedere apărătorului reclamanţilor să depună la dosar dovada citării prin publicitate. Amână cauza la data de 22.05.2008, pentru când se citează pârâtul Dumitrescu Dumitru. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Aprilie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, în vederea efectuării lucrării, cu menţiunea de avertisment amendă în cuantum de 500 lei în conformitate cu dispoziţiile art. 108 indice 1 pct. 2 lit. c Cpc. Menţine citarea pârâtului Dumitrescu Dumitru prin publicitate atât la uşa instanţei, cât şi într-un ziar de largă răspândire, sens în care, pune în vedere apărătorului reclamanţilor să depună la dosar dovada citării prin publicitate. Amână cauza la data de 17.04.2008, pentru când se citează pârâtul Dumitrescu Dumitru. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Martie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Înlocuieşte pe expertul Dumitrescu Valerica cu expertul Diaconu Geta, prin tragere la sorţi. Dispune transferarea onorariului din contul primului expert, în contul celui de-al doilea expert. Emite adresă către BLE şi expertul cauzei în vederea efectuării lucrării. Menţine citarea pârâtului Dumitrescu Dumitru prin publicitate, în condiţiile art. 95 alin.2 Cpc Amână judecarea cauzei la data de 20.03.2008, pentru când se citează pârâtul lipsă, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Februarie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei în vederea efectuării raportului de expertiză, cu menţiunea de avertisment amendă în cuantum de 500 le în conformitate cu dispoziţiile art. 108 indice 1 pct. 2 lit. c Cpc. În baza art. 211 Cpc, dispune citarea expertului pentru a da lămuriri cu privire la efectuarea expertizei. Menţine citarea pârâtului Dumitrescu Dumitru prin publicitate, în baza art. 95 alin. 2 Cpc Amână judecarea cauzei la data de 14.02.2008, pentru când se citează părţile lipsă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Ianuarie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, în vederea efectuării raportului de expertiză, cu menţiunea de avertisment amendă în cuantum de 500 lei, în conformitate cu dispoziţiile art. 108 indice 1 pct. 2 lit. c Cpc. Menţine citarea pârâtului Dumitrescu Dumitru, prin publicitate, în baza art. 95 alin. 2 Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 10.01.2008, pentru când se citează pârâtul lipsă, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, în vederea efectuării lucrării, cu menţiunea de avertisment amendă în cuantum de 500 lei, în conformitate cu dispoziţiile art. 108 indice 1 pct. 2 lit. c Cpc. Menţine citarea pârâtului Dumitrescu Dumitru prin publicitate, în baza art. 95 alin. 2 Cpc. În baza art. 281 Cpc, admite cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în considerentele şi dispozitivul încheierii din data de 13.09.2007, în sensul că ambele părţi au solicitat proba cu înscrisuri nu şi proba cu interogatoriu, aşa cum s-a reţinut. Amână judecarea cauzei la data de 22.11.2007, pentru când se citează pârâtul lipsă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Octombrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Încuviinţează atât pentru reclamanţi, cât şi pentru pârâţi, proba cu interogatoriu şi proba cu expertiză tehnică de specialitate, având ca obiective: 1. identificare terenului cu schiţă de plan şi vecinătăţi, în funcţie de actele depuse la dosar şi de actele părţilor 2. să se stabilească dacă există o acaparare a terenului deţinut de către reclamanţi, în eventualitatea în care se va găsi, să se evalueze în vederea stabilirii timbrajului. Reţine obligaţia reclamanţilor de a depune la dosar înscrisurile solicitate de către pârâţi, în speţă cele care au stat la baza emiterii dispoziţiei nr. 1933/2006 ( fila 3 ). Numeşte expert în persoana d-nei Dumitrescu Valerica şi stabileşte onorariul provizoriu în cuantum de 500 lei în sarcina părţilor, ( 250 lei reclamanţii şi 250 lei pârâţii), sens în care pune în vedere să depună la dosar, în termen de 5 zile dovada achitării onorariului de expert, sub sancţiunea decăderii. Emite adresă către expertul cauzei ( după ce se va depune la dosar dovada achitării onorariului de expert ) în vederea efectuării raportului de expertiză. Menţine citarea prin publicitate a pârâtului Dumitrescu Dumitru. Încuviinţează câte un expert consilier, respectiv pentru reclamanţi, d-nul expert Boariu Petre şi pentru pârâţi, d-nul expert Boncoi Toma. Dispune citarea părţilor lipsă cu menţiunea ,,personal la interogatoriu”, sub aplicarea dispoziţiilor art. 225 Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 18.10.2007, pentru când se citează părţile lipsă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Septembrie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Citarea pârâtului Dumitrescu Dumitru, prin publicitate atât la uşa instanţei, cât şi într-un ziar de largă răspândire. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să depună la dosar dovada citării prin publicitate, sub sancţiunea suspendării cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 155 indice 1 Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 13.09.2007, pentru când se citează pârâtul lipsă, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Iunie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Reia procedura de citare cu pârâtul Dumitrescu Dumitru, la adresa indicată în cererea de chemare în judecată. Emite adresă către Serviciul Public Comunitar Local pentru evidenţa informatizată a persoanei Piteşti, cu menţiunea de a comunica domiciliul pârâtului Dumitrescu Dumitru. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să depună la dosar dovada diligenţelor efectuate cu privire la aflarea domiciliului pârâtului. Admite cererea formulată de reclamanţi, prin apărător, prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile comunicate. Amână judecarea cauzei la data de 07.06.2007, pentru când se citează pârâtul lipsă, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Mai 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Reia procedura de citare cu pârâtul Dumitrescu Dumitru, la adresa indicată în cererea de chemare în judecată. Admite cererea formulată de pârâtul S***** N******, prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să facă dovada domiciliului corect al pârâtului Dumitrescu Dumitru, sub sancţiunea suspendării cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 155 indice 1 Cpc. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să depună la dosar dovada achitării timbrului judiciar în cuantum de 1,2 RON, sub sancţiunea anulării cererii ca fiind insuficient timbrată. Amână judecarea cauzei la data de 03.05.2007, pentru când se citează pârâţii, reclamanţii având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Martie 2007.