C******** M****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite acţiunea în parte. Anulează decizia nr. 167251/16.05.2007 emisă de Casa de Pensii Sector 5. Obligă intimata să emită o nouă decizie în baza sentinţei civile nr. 3794/12.09.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia a VIII-a, prin care să ţină cont şi de veniturile menţionate în adeverinţa nr. 1319/21.09.2006 emisă de IPCM SA, procedând la recalcularea acestora începând cu data de 9.02.2006. Obligă intimata la plata către contestator a diferenţelor de drepturi de pensie dintre cele cuvenite conform prezentei sentinţe şi cele efectiv încasate începând cu data de 9.02.2006 şi până la data plăţii efective. Respinge cererea privind plata daunelor morale ca neîntemeiată. Obligă intimata să restituie contestatorului sentinţa civilă nr. 3794/12.09.2006 definitivă şi irevocabilă a Tribunalului Bucureşti-Secţia a VIII-a investită cu formulă executorie. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.10.2007.