R****** E****
Intimat ReclamantC****** I***
Recurent PârâtC****** D**** E****
Recurent PârâtAdmis cererea
Respins excepţia, admite acţiunea principală, respinge cererea reconvenţională
Amână pronunţarea la data de 11.03.2010.
Amânat pronunţarea pentru data de 04.03.2010.
Cauza s-a amânat pentru termenul din 25.02.2010 în vederea repetării adresei către IML timişoara cu menţiunea de a comunica raportul de expertiză şi de a restitui dosarul de fond.
cauza s-a amânat pentru termenul din data de 14 ian. 2010 în vederea achitării expertizei şi pentru a se efctua adresă IML Timişoara.
Cauza s-a amânat pentru termenul din 22. 10.2009, pentru a se trimite dosarul la IML Bucureşti pentru ase efectua o contraexpertiză în cauză.
în vederea solicitării dosarului de fond
în vederea repetării adresei către IML
Amână judecarea cauzei la data de 29.01.2009, termen pentru care se va efectua adresă la IML Timişoara pentru a ne restitui dosarul de fond.
Având în vedere Decretul nr. 884/07.10.2008 şi constatând că doamna judecător Astălaş Maria-Ana, preşedintele completului de judecată şi-a încetat activitatea începând cu data de 7 octombrie 2008, transferă dosarul completului 11 şi amână cauza la data de 11 decembrie 2008, pentru a se efectua expertiza psihiatrică.
Pentru efectuare expertiză psihiatrică.
Pentru efectuare adresă către Laboratorul de Cirminalistică.
Pentru efectuarea expertizei grafologice.
Pentru citarea martorului Filică Nicolae şi efectuare adresă către Spitalul Clinic Municipal Timişoara.
Pentru a se prezenta cei doi martori ai pârâtului, pentru a se prezenta acte cu semnătura necontestată, a defunctului, urmând a se pune în discuţie expertizele grafologică şi psihiatrică.
Pentru audiere martori.
PENTRU INTEROGATORIUL PĂRŢILOR ŞI STUDIERE INTÂMPINARE.
amânat cauza pentru a se depune de către av.Luca copie bilet ieşire din spital şi pârâtul C****** I*** să depună în copie titlurile de proprietate precum şi pentru verificarea timbrării
Pentru citarea pârâtului nou introdus în cauză.