S**** K*****
Recurent InculpatPENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi de inculpatul S**** K***** împotriva sentinţei penale nr. 2510/09.11.2006 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal nr. 2639/197/2006, pe care o menţine. Obligă inculpatul la plata sumei de 110 lei reprezentând cheltuieli judiciare parţiale, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Misterului Justiţiei. Restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 mai 2007. PREŞEDINTE JUDECĂTOR ANDA MAGDALENA CHISCOP ALINA NICOLETA PĂDURARIU GREFIER MONICA WILK Cu opinia separată a doamnei judecător Alina Gabriela Stoian în sensul admiterii recursului declarat de către Parchet, casării sentinţei penale atacate sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 71, 64 Cod penal şi rejudecând între aceste limite în sensul interzicerii petentului condamnat S**** K***** a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. 1 teza a II- a , b , c Cod penal. JUDECĂTOR ALINA GABRIELA STOIAN Opinia separata a doamnei judecator Alina Gabriela Stoian : Contrar opiniei majoritare,consider ca recursul declarat de catre Parchet trebuia admis in baza art.385 indice 15 Cod procedura penala : Interzicerea –de catre prima instanta- a exercitiului drepturilor accesorii prevazute de art. 64 Cod penal,de catre petentul condamnat S**** K***** nu se justifica in conditiile aplicarii si respectarii art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului ,potrivit cu care orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie,a domiciliului sau/si a corespondentei sale,nefiind admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decit in cazurile si cu exceptiile prevazute de Conventie. Ca atare,aplicarea –fara distinctii-a prevederilor art.71,64 Cod penal,de catre instanta de fond ,contravine principiului enuntat mai sus (independent de faptul ca in speta este vorba de sase hotariri judecatoresti ramase definitive ) astfel incit Tribunalul apreciaza ca prioritate in cauza o are principiul constitutional consacrat in prevederile art.11 alin.2 din legea fundamentala,potrivit cu care “tratatele ratificate de Parlament,potrivit legii,fac parte din dreptul intern”. In speta,in raport de cele aratate,se impunea interzicerea doar a drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza a II-a,lit.b si c Cod penal,insa nu si a drepturilor parintesti si a dreptului de a fi tutore sau curator,atita vreme cit infractiunile pentru care petentul a fost anterior condamnat au natura exclusiv patrimoniala. PREŞEDINTE ALINA GABRIELA STOIAN Redactat AMC/14.06.2007 Red WM/ 28.06.2007 – 2 ex -