V**** G*******
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, condamnă pe inculpatul V.G.la pedeapsa de: - 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 71 C.p., interzice inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. 1 lit. a, b, c C.p., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 81 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, pe o durată de 3 ani, care constituie termen de încercare, potrivit art. 82 alin. 1 C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Amână judecarea cauzei la termenul din data de 26.04.2007.