B******** A*****
InculpatP******* A********
Parte vătămatăP******* A***** L*****
Parte vătămatăP******* M*******
Parte vătămatăŢ****** A**** P******
Parte vătămatăÎn baza art. 178 al. 1,2 C.pen. condamnă pe inculpatul B******** A*****, la 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 35 raportat la art. 40 din Legea nr. 90/1996 cu aplicarea art. 13 C.pen. condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neluare a măsurilor prevăzute de dispoziţiile legale referitoare la protecţia muncii din culpă. În baza art. 33 lit. a C.pen. şi art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 71 al. 1 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b C.pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani , calculat conform art. 82 C.p. În baza art. 71 al. 5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Conform art. 359 al.1 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. referitoare la revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. Ia act că Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava nu s-a constituit parte civilă în cauză. Admite în parte acţiunea civilă a părţilor civile P******* A********, P******* A***** L*****, Pascariu Marinica, Ţ****** A**** P******. În baza art. 346 al. 1 , art. 14 C.p.p. raportate la art. 998, 999, art. 1000 al. 3, art. 1003 C.civ. obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Drumuri şi Poduri SA Suceava la plata următoarelor sume : - suma de 2829,15 lei, cu titlu de daune materiale, către părţile civile Pascariu Antoneta, P******* A***** L*****, Pascariu Marinica, Ţ****** A**** P******; - suma de 7.500 lei reprezentând daune morale către partea civilă Pascariu Antoneta; - suma de 1.522,65 lei reprezentând daune materiale şi suma de 7.500 lei reprezentând daune morale către partea civilă Ţ****** A**** P******; - suma de 2.948,4 lei reprezentând daune materiale, suma de 7.500 lei reprezentând daune morale, şi suma de 61 de lei lunar reprezentând despăgubiri periodice, începând din luna noiembrie 2008 până la finalizarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, către partea civilă P******* A***** L*****; - suma de 2.948,4 lei reprezentând daune materiale, suma de 7.500 lei reprezentând daune morale, şi suma de 61 de lei lunar reprezentând despăgubiri periodice, începând din luna noiembrie 2008 până la finalizarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, către partea civilă Pascariu Marinica. În baza art. 191 al. 1,3 C.p.p. obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 350 lei, din care suma de 100 lei, cheltuieli judiciare din cursul urmării penale, se avansează din fondurile Ministerului Public, iar suma de 250 lei cheltuieli judiciare din cursul judecăţii se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 193 al. 1, 2,4 C.p.c. obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părţilor vătămate – părţi civile cheltuieli judiciare în cuantum de 600 lei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpat, partea vătămată Pascariu Antoneta, partea responsabilă civilmente şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică , azi, 23.10.2008.
Amână pronunţarea pentru 23.10.2008.
Amână pronunţarea pentru 21.10.2008.
Se va repeta procedura de citare cu martorul Ruştie Vasile – Doru .
Încuviinţează pentru inculpat proba solicitată.
Pune în vedere reprezentantei părţii responsabile civilmente să facă precizări exacte, cu privire la veniturile care ar fi fost realizate în prezent de defunct.
Se va reveni cu adresă la Regia de Drumuri şi Poduri Suceava pentru a ne comunica care ar fi fost veniturile realizate de defunctul Pascariu Petru în perioada 26.12.2004 la zi şi, totodată, să precizeze ce sume a ridicat soţia victimei de la unitate pentru înmormântare. Se va face adresă la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Suceava pentru a ne comunica actualul domiciliu al martorului Ostafie Alexandru.
Încuviinţează probele solicitate de partea vătămată, prin apărător. Se va face adresă la Regia de Drumuri şi Poduri Suceava pentru a ne comunica care ar fi fost veniturile realizate de defunctul Pascariu Petru în perioada 26.12.2004 la zi. Încuviinţează pentru inculpat proba cu martorii Antoneac Dumitru şi Clim Dinu şi respinge proba cu martorul Ghiuţă Gheorghe. Se va cita cu mandat de aducere martorul Ostafie Alexandru.