O********** R***** P***** I************ S********* I********** D* T******** - I** R******
PetentD********* D**** M*****
PetentAdmite cererea.
pentru ca petenta să depună la dosar 2 exemplare originale şi 2 copii legalizate ale procesului verbal precum şi ale actului adiţional la statut
având în vedere lipsa de procedură cu petenta şi văzând şi disp. art.85 Cod Proc. Civ. potrivit cu care „ judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel” coroborate cu disp. art 107 Cod Proc. Civ. care prevede că „ preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii”, pentru a se relua procedura cu aceasta, Pentru ca petentul să depună la dosar 4 exemplare originale, sau 2 exemplare originale şi 2 copii legalizate, ale actului adiţional la statut, Pentru ca petentul să depună la dosar datele de identificare ale membrilor consiliului nou, precum şi dovada caracterului statutar al şedinţei din 29.06.2006