S*** P***
InculpatV***** M****
Parte civilăS********* D* A******** R********** A**** S***
Parte civilăR******* I**
MartorA********* C*********
MartorAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele s.p. 10/2008 a Judecătoriei Buhuşi, în sensul că în loc de "autoturoismul IVECO cu nr. G.R. -71.ALP se va trece "autotractorul marca IVECO cu nr. de înmatriculare Gr.03. ALP. cum este corect. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicrae. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.08.2009.
În baza art.178 al.2 cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a,c şi 76 lit. d cod penal. Condamnă inc. S*** P*** - , pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, la pedeapsa de 7 luni închisoare. În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În baza art. 82 stabileşte termen de încercare 2 ani şi 7 luni. Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza aIIa, b cod penal , pe durata şi în condiţiile art. 71 al.2 cod penal. În baza art. 71 al.5 cod penal dispune suspendarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului. În baza art. 14, 346 cod pr. penală şi 998 cod civil , constată că partea vătămată V***** M****, nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 313 din L95/2006 obligă asiguratorul S.Com Asigurare Reasigurare ASTRA SA – Sucursala Giurgiu să plătească părţilor civile Spitalul Clinic de Urgenţă Sf.Spiridon Iaşi suma de 94.449,72 lei( RON), iar Serviciului de Ambulanţă Bacău suma de 229,9 lei (RON)- cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de spitalizare şi respectiv de transport cu ambulanţa. Constată că inculpatul a avut apărător ales la instanţă. În baza art. 191 cod pr. penală obligă inculpatul să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 200 lei din care 40 lei M.Public şi 160 lei M.Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi partea responsabilă civilmente şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică azi 28 ianuarie 2008.
Amână pronunţarea la termenul din 28 ianuarie 2008.
Amână pronunţarea pentru termenul din 21.01.2008
Amână cauza la termenul din 14 ianuarie 2008, ora 9,00 faţă de lipsa de procedură cu partea responsabilă civilmente.
Amână cauza la termenul din 17 decembrie 2007, ora 9,00 faţă de lipsa de procedură cu partea responsabilă civilmente.
Amână cauza la termenul din 26 noiembrie 2007, ora 9,00 faţă de lipsa de procvedură cu partea responsabilă civilmente.
Amână cauza la termenul din 05 noiembrie 2007, ora 9,00 faţă de procedura viciată cu partea responsabilă civilmente-
Amână cauza la termenul din 15 octombrie 2007, ora 9,00 faţă de lipsa de procedură cu partea responsabilă civilmente.
Amână judecarea cauzei la termenul din 24.09.2007, ora 9 faţă de viciul de procedură cu partea responsabilă civilmente şi lipsa adresei către cabinet de avocatură Mihail M.Vlasov.
Amână cauza la termenul din 27 august 2007, ora 9,00 pentru ca asiguratorul să-şi exprime punctul de vedere şi faţă de procedura viciată cu partea responsabilă civilmente.
Amână cauza la termenul din 03 iulie 2007, ora 9,00 faţă de cererea de amânare a cauzei depusă la dosar de asigurator şi lipsa relaţiilor de la Serviciul de Ambulanţă.
Amână cauza la termenul din 04 iunie 2007, ora 9,00 pentru probatorii.
Amână cauza la termenul din 14 mai 2007, ora 9,00 pentru probatorii.
Amână cauza la termenul din 16 aprilie 2007, ora 9,00 faţă de lipsa inculpatului şi a apărătorului acestuia şi lipsa de procedură cu partea responsabilă civilmente.
Amână cuza la termenul din 19 martie 2007, ora 9 ,00 faţă de lipsa de procedură cu partea civilă Vilche Marieta şi pentru a se audia martorii din lucrări .
Amână cauza la termenul din 19 februarie 2007, ora 9,00 faţă de termenul solicitat de apărătorul inculpatului , pentru pregătirea apărării