O****** I***** D****
PetentC****** J******** D* F*** F****** A****
IntimatC****** L***** D* F*** F****** M*********
IntimatAdmite excepţia perimării. Constată perimată plângerea formulată de petent OID, în contradictoriu cu intimat COMISIA JUDETEANA DE FOND FUNCIAR Argeş şi C****** L***** D* F*** F****** M*********, jud.Argeş. Definitivă. Cu recurs în 5 zile de la pronuntare. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Noiembrie 2008
În temeiul disp.art.242 al.2 C.pr.civ. dispun suspendarea judecatii pricinii până la o nouă staruintă apărtilor.Cu recurs pe toata durata suspendării.Pronuntata în şedinţă publică,azi, 07.09.2007.
Având în vedere că raportul de expertiză nu a fost efectuat, instanţa dispune revenirea cu adresă către expertul desemnat în cauză pentru efectuarea lucrării, cu avertisment de amendă , având în vedere necesitatea efectuării cu precădere a lucrărilor în cauzele de fond funciar. Fixează un ultim termen pentru audierea martorilor, punând în vedere apărătorului reclamantei ca aceştia vor fi aduşi necitati sub sancţiunea decăderii din probă. Reia procedura de citare cu pârâtele. Amână judecarea cauzei la 07.09.2007, la cererea expresă a părţii. Cu drept de recurs odata cu fondul. Pronuntata in sedinta publica de la 22 iunie 2007.
Admite pentru reclamantă probatoriul astfel: proba cu doi martori ce vor fi adusi necitati la termenul viitor, sub sanctiunea decaderii din proba. Îîncuviinţează proba cu expertiza topo, cu obiectivele ce se impun în cauzele de fond funciar ca care apărătorul reclamantei s-a declarat de acord. Prin tragere la sorţi desemnează expert pe dl.Caplan Petre. Stabileste onorariul suma de 500 RON în sarcina reclamantei , în termen de 5 zile de la data numirii expertului, sub sancţiunea decăderii din proba ( se permite depunerea chitanţei de plată , cu viza judecătorului de serviciu, la grefierul de şedinţă).Emite adresă către expert in măsura in care reclamantul face dovada achitării onorariului, cu menţiunea de a cita părţile la domiciliile ce i se comunică şi a anexa dovada în acest sens, de a efectua şi depune în timp util lucrarea, de a înmana partilor în conformitate cu Titlul XIII art 4,pct.3 din Lg.247/2005 câte o copie a raportului de expertiza. Stabileste urmatoarele obiective ale lucrarii: 1. identificarea şi transpunerea în schiţă a terenului în litigiu; 2. analiza şi compararea terenului în litigiu cu actele primare de proprietate ale reclamantei; 3. verificarea la Comisia Locală de Fond Funciar a parcursului reconstituirii dreptului de proprietate pentru reclamant, în baza tuturor legilor fondului funciar, dacă terenul solicitat a făcut obiectul vreunei validări anterioare; 4. să se precizeze regimul juridic al terenului înainte şi la data de 01.01.1990; 5. să se precizeze dacă terenul era liber la data solicitării spre reconstituire; 6. să se precizeze dacă terenul este intravilan sau extravilan; 7. să se verifice documentaţia cadastrală ( dacă există); 8. să verifice dacă terenul este ocupat de constructii sau afectat de detalii de sistematizare. 9. să verifice dacă petentul a fost deja validat şi pus în posesie anterior Lg 247/2005 cu terenul solicitat prin prezenta acţiune; 10. dacă au fost făcute deja reconstituiri pentru alte persoane pe terenul în litigiu ( validări, puneri în posesia, eliberarea titlului de proprietate. Reia procedura de citare cu părtile ce nu au termen în cunostinţă. Amână judecarea cauzei la 22.06.2007, al cerere. Cu drept de recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Mai 2007
Admite potrivit disp art. 96 C.pr.civ cererea apărtorului petentei de acordarea a unui nou termen de judecata pentru a lua cunoştinta de continutul înscrisurilor. Proroga discutarea restului probatoriului , urmand ca petenta sa se conformeze dispozitiilor încheierii anterioare. Amână judecarea cauzei la 25.05.2007, la cerere. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Aprilie 2007
Admite pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi proba cu relaţii de la CLFF Mărăcineni. Pune în vedere reclamantei prin apărător să depună orice înscris util soluţionării cauzei până la termenul viitor inclusiv , în special acte de stare civilă în sensul justificării calităţii procesuale active precum şi acte primare de proprietate astfel cum a indicat în acţiunea introductivă. Emite adresa către CLFF Mărăcineni cu privire la actele care au stat la baza emiterii HCJFF nr.135/2006, poziţia 113 în ceea ce priveşte pe reclamantă cu autorii Priboiescu Dumitru şi Sevastiţa şi parcursul reconstituirii dreptului de proprietate pentru aceasta în sensul evidenţierii următoarelor aspecte: a. registrului agricol, actelor primare de proprietate sau altor probe prevăzute Lg 18/1991, inclusiv acte de stare civilă pentru dovedirea vocaţiei la moştenire; b. cererii de intrare în CAP ( formulată de către cine şi pentru ce terenuri), formulate în baza tuturor legilor fondului funciar; c. situaţiei juridice a terenului la data de 01.01.1990 cât şi înainte de anul 1990; d. cererilor pentru stabilirea ( reconstituirea sau constituirea) dreptului de proprietate , ( formulate de către cine şi pentru ce terenuri), în baza tuturor legilor fondului funciar; e. validărilor/invalidărilor ( de menţionat nr. hot, anexa, poziţia, pentru ce suprafaţă, cine sunt titularii reconstituirii, eventuale cote de reducere) f. modalităţii de comunicare a hot de stabilire a dreptului de proprietate; g. eventualelor contestaţii ( depuse de către cine, dacă au fost formulate în termen şi modul de soluţionare); h. punerilor în posesie ( pentru cine, ce suprafaţă, amplasament, a se preciza dacă s-a respectat vechiul amplasament); i. titlului de proprietate emis ca act finalizator al procedurii de stabilire a dreptului de proprietate cu precizarea titularului, suprafeţei ( dacă s-a respectat cea validată), moştenitorilor, amplasamentului ( dacă s-au respectat punerile în posesie) j. comunicarea titlului către OCPI în vederea scrierii, dacă s-au întocmit documentaţii cadastrale k. actelor subsecvente de înstrăinare. l. dacă terenul a fost liber la momentul cererii dacă nu, cui i-a fost reconstituit şi prin ce act; m. categoria terenului ( extravilan/intravilan). n. dovada datei comunicării hotărârii contestate. Prorogă discutarea altor categorii de probe la termenul ce se va acorda. Amână judecarea cauzei la 27.04.2007, la cerere. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Martie 2007