M**** I*****
ReclamantP**** E**** - T***
ReclamantI**** N*******
ReclamantR******** D****
ReclamantS****** J***
ReclamantÎn baza art. 281 Cod procedură civilă, din oficiu îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 2367/15.11.2007 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 2719/116/2007 (nr. în format vechi 3409/116/2007), în sensul că perioada pentru care pârâta Comuna Curcani a fost obligată să plătească reclamanţilor drepturile salariale reprezentând c/v indemnizaţiei de dispozitiv este 10.10.2004 - şi până la rămânerea irevocabilă a sentinţei în loc de 10.10.2007 şi până la rămânerea irevocabilă a sentinţei. Definitivă şi executorie. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Curcani, invocată de pârâta Comuna Curcani. Admite acţiunea formulată de reclamanţii R******** D****, S****** J***, Bumbacel Silvia, Crangasu Viorel şi Alexandru Ştefan, împotriva pârâtei Comuna Curcani. Admite în parte acţiunea formulată de reclamantele Panea Elena Tita, I**** N******* şi M**** I***** împotriva aceleiaşi pârâte. Obligă pârâta să plătească tuturor reclamanţilor drepturile salariale reprezentând indemnizaţie de dispozitiv de 25% din salariul de bază cuvenit fiecăruia proporţional cu perioada lucrată în cadrul Primăriei Curcani, începând cu data de 10.10.2007 şi până la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe, precum şi pe viitor, cu condiţia menţinerii actelor normative care prevăd acordarea acestei indemnizaţii, precum şi menţinerea calităţii de funcţionari publici a reclamanţilor în cadrul primăriei Curcani. Respinge capătul de cerere al acţiunii reclamantelor Panea Elena Tita, I**** N******* şi M**** I***** privind obligarea pârâtei la plata sporului de confidenţialitate. Respinge acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâtului Consiliul Local Curcani. Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică
pentru constituirea legală a completului