E*** M****** S*
ReclamantA******** P****
PârâtÎn temeiul dispoziţiilor art. 248 Cod procedură civilă, constată perimată cererea de chemare în judecată. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Suspendă judecarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 243 pct. 1 Cod procedură civilă. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Faţă de menţiunile înscrise pe citaţia emisă pârâtului, instanţa constată necesar a se emite adresă societăţii reclamante, ca pentru termenul de judecată următor să-şi trimită reprezentant în instanţă şi să precizeze dacă solicită introducerea în cauză a moştenitorilor defunctului pârât, iar în caz afirmativ să indice numele şi domiciliile acestora, sub sancţiunea prevăzută de art. 243 Cod procedură civilă.