A******** A**
Reclamant PârâtA*** M****
Pârât PârâtŢ**** M****
Pârât PârâtŢ**** S******
Pârât PârâtRespinge acţiunea civilă precizată formulată de reclamanta A******** A** în contradictoriu cu pârâţii Ţ**** M****, A*** M**** şi Ţ**** S******,având ca obiect nulitate certificat dee moştenitor şi contract succesiune, radiere menţiuni din CF, reducţiune testamentară. Respinge cererea reconvenţională, formulată de pârâţi - reclamanţi reconvenţionali, având ca obiect validare testament. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.04.2008.
Amână pronunţarea cauzei la data de 23.04.2008, în vederea depunerii de concluzii scrise de către părţi.
În vederea depunerii de înscrisuri la dosar, de către reprezentanta reclamantei, instanţa va acorda un nou termen de judecată.
Faţă de cererea de amânare a reprezentantei reclamantei, avocat Todor Briac Adela, instanţa va acorda un nou termen de judecată.
Faţă de cererea de amânare a avocatei Todor Briac Adela, întrucât se află la IPJ Caraş-Severin, instanţa va acorda un nou termen de judecată.
În vederea audierii martorului înlocui, instanţa va acorda părţilor un nou termen de judecată.
În vederea citării martorilor reclamantului şi a audierii, atât ai pârâţilor, cât şi cei ai reclamantului, instanţa acordă un nou termen de judecată.
Amânat pentru studiul dosarului succesoral şi se cer celelalte dosare succesorale.
În vederea studieri întâmpinării şi pentru a se solicita dosarele succesorale, instanţa acordă un nou termen de judecată.
Faţă de cererea de amânare a reprezentantei reclamantei, avocat Todor Briac Adela, instanţa acordă un nou termen de judecată.