C******* C*******
ReclamantB***** M****** D****
PârâtConstata perimata cererea. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronuntare.
În baza art 242 alin.1 pct.2 Cpc, suspendă judecata cauzei având în vedere lipsa nejustificată a părţilor. Cu recurs pe toată perioada suspendării.
Deliberând, pentru a da posibilitatea reclamantei sa precizeze, defalcat, cuantumul cotelor de întreţinere si energiei electrice achitate pentru perioada octombrie 2006- ianuarie 2007 şi să faca dovada achitarii cotelor de întreţinere şi cuantumul energiei termice, urmeaza a amâna judecarea cauzei, motiv pentru care,
în baza art.167 Cod pr.civilă, apreciind probele soilicitate ca fiind concludente, pertinente si utile solutionarii cauzei, urmează a încuviinţa în parte probele solicitate de reclamantă şi anume acte şi interogatoriul pârâtei, urmând a proroga discutarea admisibilitatii probei testimoniale, după administrarea celorlalte probe. În vederea administrării probatoriului şi pentru a se emite adresă către SEIP – Consiliul Local sector 6, pentru a comunica actualul domiciliu al paratei