P****** M*****
ReclamantC****** J** D******** P** S*** D******** D* P********** P****** A***** T**********
PârâtC****** L***** F*** F****** P*******
PârâtDosar nr.284/283/2007 6 ex. R O M A N I A JUDECATORIA PUCIOASA – JUDETUL DAMBOVITA SENTINTA CIVILA NR.250 Şedinţa publică din data de 03.03.2008 Instanţa compusa din : Preşedinte - Mastacan Irina Grefier - Geambaşu Mariana Pe rol fiind pronunţarea cauzei civile având ca obiect „ plângere Legea 247/2005”, formulată de petentul P****** M*****, domiciliat în Pucioasa, str. I.H. Rădulescu, nr.100, judeţul Dâmboviţa, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală Fond Funciar Pucioasa şi Comisia Judeţeană Fond Funciar Dâmboviţa. Dezbaterile lucrărilor şi prezenţa părţilor au fost consemnate în încheierile de şedinţă din data de 25.02.2008 şi 28.02.2008, care fac parte integrantă din prezenta sentinţă, când instanţa a amânat pronunţarea cauzei pentru a se depune concluzii scrise de către reprezentantul intimatei Comisia Locală Fond Funciar Pucioasa, precum şi în vederea studierii actelor şi lucrărilor dosarului, astăzi 03.03.2008, când a rămas în deliberare. I N S T A N T A : Prin acţiunea înregistrată sub nr. 284 din 27. 02. 2007 petentul P****** M***** a contestat hotărârea Comisiei Judeţene Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată A supra Terenurilor prin care i-a fost admisă în parte contestaţia împotriva hotărârii Comisiei Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar cu menţiunea că solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafeţele de teren ce fac obiectul cererii. În dovedirea cererii a depus la dosar ; adresa nr. 4656 din30 .03. 2006 a Primăriei Pucioasa, copie proces verbal de punere în posesie nr 275 , adeverinţă din 1.02. emisă de Primăria oraş Pucioasa copie cerere adresată şefului ocolului silvic , copie testament din 20 mai 1983 ,copie cerere adresată primarului prin care solicită despăgubiri pentru terenul expropriat pentru construcţia barajului, cerere adresată primarului prin care solicită emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 1200m.p. teren intravilan, cerere prin care solicită restituirea terenurilor confiscate şi neconfiscate , terenurile cu păduri conform testamentului precum terenurile ce4 au aparţinut lui Popescu Steliana.,adresa nr 11762 din22.01.2007 a Primăriei Pucioasa, copie sentinţa civilă nr.1037 din26.10. 2000, pronunţată de judecătoria Pucioasa în dosasr nr.856/2000. La 2.04. 2007, petentul a depus la dosar precizări privind plângerea în sensul că solicită:1 ha pădure în Diaconeşti ,0.15 ha în Pucioasa,-Zărăfoaia,0,31 ha păşune Pucioasa-Zărăfoaia,0,03ha, teren neproductiv în punctul Zărăfoaia 10 ha pădure în Maluri Dovânci. Comisia Locală prin întâmpinare a solicitat respingerea plângerii deoarece nu a parcurs procedura prevăzută de L. 247/ 2005 în sensul că nu a formulat cerere pentru suprafeţele de teren menţionate în precizări la plângere. Petentul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza L.247/2005 şi comisia a propus validarea pentru 6996 m.p.teren intravilan în Pucioasa-Motel, 6224m.p. Pucioasa –Glodeni Vale, 1200m.p.teren intravilan Pucioasa pe anexa 23, precum şi suprafaţa de 800m.p. după defuncta Popescu Steliana şi 1630 după defunctul Pietroşanu Mihail. În ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 1200 m.p. acesta a fost constituit numitei Popescu Steliana crae l-a vândut numitului Savlovschi Costel. În dovedirea celor susţinute a depus la dosar : copie hotărâre a Comisiei Judeţene, tabel cu persoanele ale căror terenuri au fost trecu8te în proprietatea statului, adeverinţă 13548/2006,13544/2006,13543,/2006 emise de Primăria oraş Pucioasa, contestaţie împotriva hotărârii Comisiei Judeţene, cerere nr.171/14/09/2005,209/19/09/2005. În cauză a fost dispusă expertiză topo având ca obiectiv identificarea terenurilor faţă de actele depuse la dosar să se stabilească dacă terenurile sunt libere şi dacă s-a reconstituit dreptul de proprietate altor persoane pe aceste terenuri. Expertiza a fost efectuată de inginer Ene Anca care a concluzionat că pentru suprafaţa de 1500 m.p.. teren situat în punctul Zărăfoaia petentul nu deţine acte, suprafaţa de 3100 m.p. din Bulevardul Trandafirilor este ocupată de Cristea Gheorghe pentru suprafaţa de 1200 mp s-au acordat despăgubiri şi comisia Locală a validat pe anexa 15 pe Pietroşanu Constantin şi Popescu Steliana. S-au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză în sensul că nu s-au efectuat măsurători în teren. Prin completare la aportul de expertiză s-a constatat că pe suprafaţa de 15 ha pădure în sat Maluri au fost puse în posesie alte persoane pe suprafaţa de 1ha pădure la Pucioasa Sat s-a emis titlu de proprietate pentru Pietroşanu Constantin şi Popescu Steliana, suprafaţa de 6500m.p. din punctul Motel petentul a fost pus în posesie cu suprafaţa de 7000m.p.S-au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză de către Comisia Locală. Prin răspuns la obiecţiuni expertul a concluzionat că pentru terenurile din punctul Motel deţine adeverinţă de proprietate, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1 ha pădure, iar pentru suprafaţa de 7000m.p. în punct Acasă nu este cuprinsă în precizările făcute de petent după depunerea plângerii, Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că petentul la 19.09. 2005 a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile , confiscate, neconfiscate şi terenurile împădurite la care are dreptul conform testamentului şi pădurea ce a aparţinut numitei Popescu Steliana.Comisia Locală a propus validarea pentru suprafaţa de 6996 m.p. punct Motel, 6224 mp, intravilan –Pucioasa 1200m.p. pe anexa 23 precum şi pentru suprafaţa de 800 m,p, după defuncta Popescu Steliana şi 1630m.p. după defunctul Pietroşanu Mihail. A formulat contestaţie împotriva hotărârii Comisiei Locale care a menţinut propunerea Comisiei Locale. Aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză pentru terenurile menţionate în precizări petentul nu a depus acte de proprietate nici la cererea formulată la Comisia Locală dar nici în dosarul constituit ca urmare a contestaţiei singurul act de care a înţeles să se folosească fiind adeverinţa emisă de Primăria Pucioasa în care nu se regăsesc suprafeţele precizate după depunerea plângerii. Potrivit prevederilor art 9 alin 3 din L. 18/1991 modificată şi completată prin L.247/2005 cererea pentru reconstituire dreptului de proprietate trebuie să cuprindă, suprafaţa solicitată,calitatea de proprietar sau de moştenitor , cu acte doveditoare a proprietăţii Petentul nu s-a conformat acestui text de lege iar precizările făcute în instanţă nu au fost dovedite în sensul că nu a făcut dovada proprietăţii pentru terenurile a căror reconstituire o solicită. Faţă de aceste considerente instanţa apreciază plângere petentului ca neîntemeiată urmând ca în conformitate cu prevederile art. 53 şi 58 din L. 18/1991 modificată şi completată prin L. 247/ 2005 să respingă plângerea petentului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Respinge plângerea petentului P****** M***** , domiciliat în Pucioasa , str. IH Rădulescu, nr, 100 jud. Dâmboviţa, împotriva hotărârii Comisiei Judeţene Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Dâmboviţa şi a Comisiei Locale Pucioasa. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 3.03. 2008 PREŞEDINTE GREFIER MASTACAN IRINA GEAMBAŞU MARIANA Red.M.I Tehn. MI 5 ex./ 4 04. 2008
Având nevoie de timp pentru studiul actelor şi lucrărilor dosarului, va amâna pronunţarea cauzei, motiv pentru care : D I S P U N E : Amână pronunţarea cauzei pentru data de 03.03.2008. Dată şi citită în şedinţa publică din 28.02.2008.
Având în vedere lipsa reprezentantului intimatei Comisia Locală Fond Funciar Pucioasa şi pentru a da posibilitatea acestuia să depună concluzii scrise, va amâna pronunţarea cauzei, motiv pentru care : D I S P U N E : Amână pronunţarea cauzei la data de 28.03.2008. Dată şi citită în şedinţa publică din 25.02.2008.
Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză şi aplică amendă judiciară în sumă de 100 lei, d-nei expert Ene Anca, cu domiciliul în com. Aninoasa, str. Dudul cel Bătrân, nr.29, judeţul Dâmboviţa, pentru nedepunerea în termen a lucrării. Se va reveni cu adresa la Comisia Locala de Fond Funciar Pucioasa. Amână cauza la 25.02.2008
Admite obiecţiunile la raportul de expertiză, formulate de cons. jr. Catană Adrian, reprezentantul intimatei Comisia Locală Pucioasa şi pune în vedere acestuia să le depună în scris spre a fi comunicate expertului, în vederea formulării unui răspuns şi completării raportului de expertiză. Se va emite adresă la expert Ene Anca Rodica pentru completarea raportului de expertiză în funcţie de obiecţiuni, care vor fi ataşate în copie , cu menţiunea să răspundă pe puncte şi să nominalizeze actele în baza cărora a ajuns la concluzia că autoarea petentului a deţinut aceste terenuri, urmând a fi înştiinţată şi telefonic. Se va emite adresă la Comisia Locală Pucioasa, pentru a ne comunica suprafeţele deţinute de Ministerul Economiei Forestiere şi Cărămidaru Maria şi ce se află în administarea Primăriei Pucioasa. Amână cauza la 11.02.2008
Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză şi aplică amendă judiciară în sumă de 100 lei, d-nei expert Ene Anca, cu domiciliul în com. Aninoasa, str. Dudul cel Bătân, nr.29, judeţul Dâmboviţa, pentru nedepunerea în termen a lucrării. Se va lua legătura telefonic cu experta în vederea depunerii raportului de expertiză şi acordă termen în continuare. Amână cauza la 28.01.2008 NOTĂ : După strigarea cauzei, Biroul Arhivă-Registratură, depune la dosar completarea la raportul de expertiză întocmită de expert Ene Anca, instanţa reluând dosarul în prezenţa d-nei cons. jr. Dinu Cristina, reprezentantului intimatei Comisia Judeţeană Dâmboviţa şi revenind asupra măsurii aplicării amenzii, urmând să acorde acelaşi termen pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză întocmit în cauză.
Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză şi aplică amendă judiciară în sumă de 100 lei, d-nei expert Ene Anca, cu domiciliul în com. Aninoasa, str. Dudul cel Bătân, nr.29, judeţul Dâmboviţa, pentru nedepunerea în termen a lucrării. Se va reveni cu adresă la expert în vederea depunerii raportului de expertiză, cu respectarea disp. art. 209 cod proc.civ. Amână cauza la 21.01.2008
Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză şi se va reveni cu adresă la expert în vederea depunerii lucrării ,cu menţiunea că s-a depus diferenţa de onorariu. Amână cauza la 07.01.2008
Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză şi se va reveni cu adresă la expert în vederea depunerii lucrării ,cu menţiunea că în caz contrar se vor aplica sancţiuni legale. Pune în vedere apărătorului petentului să facă dovada achitării diferenţei de onorariu pentru expert. Amână cauza la 17.12.2007
Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză şi se va reveni cu adresă la expert în vederea depunerii lucrării cu menţiunea că onorariul a fost achitat. Amână cauza la 03.12.2007
Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză şi suplimentează onorariul pentru expert cu suma de 200 lei, în sarcina petentului. Pune în vedere petentului să facă dovada achitării onorariului şi se va reveni cu adresă la expert în vederea depunerii lucrării cu menţiunea că onorariul a fost suplimentat. Amână cauza la 19.11.2007
Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză şi se va emite adresă la expert în vederea depunerii lucrării. Pune în vedere petentului să prezinte actele pe care le posedă şi să le pună la dispoziţia expertului pentru efectuarea lucrării. Amână cauza la 05.11.2007
Admite obiecţiunile la raportul de expertiză, formulate de petent prin apărător şi se va reveni cu adresă la expert în vederea refacerii raportului de expertiză, cu înştiinţarea tuturor părţilor pentru participarea la faza de teren şi efectuarea măsurătorilor în baza actelor din dosar, urmând ca cererea privind suplimentarea onorariului să fie pusă în discuţie după depunerea lucrării. Amână cauza la 22.10.2007
Se va reveni cu adresă la expert, cu menţiunea că onorariul a fost achitat. Amână cauza la 01.10.2007.
Se va reveni cu adresă la expert. Se amendează expert Ene Anca Rodica( Aninoasa, str.Nucul cel Bătrân, nr.29), cu suma de 100 lei, pentru nedepunerea raportului de expertiză. Amână cauza la 06.08.2007.
Se va reveni cu adresă la expert Ene Anca Rodica pentru depunerea raportului de expertiză solicitată în cauza de faţă; Amână cauza la 23 iulie 2007
Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză şi se va emite adresă la expert în vederea depunerii lucrării, precum şi la petent cu menţiunea să facă dovada achitării onorariului. Amână cauza la 09.07.2007
Amână cauza la cererea petentului, pentru a face dovada achitării onorariului pentru expert. Se va reveni cu adresă la expert în vederea efectuării şi depunerii lucrării, cu menţiunea că s-a pus în vedere petentului să achite onorariul stabilit şi să depună dovadă în acest sens. Amână cauza la 25.06.2007
Se numeşte prin acordul părţilor expertul Ene Anca Rodica, care va fi înştiinţată cu adresă. AMÂNĂ CAUZA LA 11.06.2007
Admite proba cu expertiză topo, la cererea petentului prin apărător, având ca obiectiv identificarea terenurilor în funcţie de acte şi stabilirea dacă pe aceste suprafeţe s-a reconstituit dreptul de proprietate altor persoane şi s-au emis titluri, fixând onorariul la suma de 400 lei în sarcina petentului, precum şi proba cu înscrisuri la cererea reprezentantului intimatei Comisia Locală Pucioasa. Se va solicita telefonic de la Biroul Expertize, lista cu experţi topo spre a ne fi comunicată prin fax, în vederea desemnării şi acordă termen în continuare. Amână cauza la 28.05.2007
Amână cauza pentru lipsă apărare petent şi acordă termen în continuare. Amână cauza la 21.05.2007
Amână cauza la cererea petentului, pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare şi documentele depuse de reprezentantul intimatei Comisia Locală Pucioasa şi acordă termen în continuare. Amână cauza la 14.05.2007
Amână cauza la cererea reprezentantului intimatei Comisia Locală Pucioasa, pentru a prezenta personal relaţii cu privire la situaţia terenurilor a cărui reconstituire o solicită petentul şi acordă termen în acest sens. Amână cauza la 07.05.2007
Avand in vedere solicitarea petentuluik prin aparator, pentru a ni se comunica relatii de la Comisia Locala Pucioasa , instanta urmeaza sa amane cauza ,motiv pentru c