L**** I*** D*****
InculpatL**** A*****
InculpatI. În baza art. 293 alin. 1 C.pen, condamnă pe inculpatul LATIS IOAN DANIEL, pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, la peddeapsa de: - 3 (trei) luni închisoare În baza art. 20 C.pen. raportat la art. 70 alin. 2 din OUG 105/2001, art. 37 (1) lit.a, C.pen., art. 39 alin.2 C.pen. condamnă pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de ieşire din ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat în scopul sustragerii de la executarea unei pedepse, la pedeapsa de: - 6 (şase) luni închisoare În baza art. 39 alin. 2 C.pen., rap. la art. 37 (1) lit. a, C.pen., contopeşte pedepsele de mai sus aplicate prin prezenta cu pedeapsa de 391 zile rămasă de executat din pedeapsa de 3 ani închisoare pentru ultraj în urma deciziei penale nr. 247/08.05.2005 a Curţii de Apel Cluj urmând ca inculpatul în baza art. 33 lit.a C.pen., să execute pedeapsa rezultantă cea mai grea de: - 391 zile închisoare În baza art. 71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a, teza a II-a lit.b C.pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 88 C.pen., deduce din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv din 29.04.2004 şi până la 17.12.2004. II. În baza art. 293 alin.2 C.pen., condamnă pe inculpata LATIS AURORA pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, la pedeapsa de: - 3 (trei) luni închisoare În baza art. 26 C.pen. raportat la art. 20 C.pen., rapotat la art. 70 alin. 2 din OUG 105/2001 cu aplicarea art. 74, 76 C.pen., condamnă pe aceeaşi inculpată pentru săvărşirea infracţiunii de complicitate la tentativa de ieşire din ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat în scopul sustragerii de la executarea unei pedepse, la pedeapsa de: - 3 (trei) luni închisoare În baza art. 32 lit. a C.pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, de: - 3 (trei) luni închisoare În baza art. 71 C.pen., interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit.a, teza a II-a şi lit.b C.pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C.pen., stabilind 2 ani şi 3 luni termen de încercare.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA PT DATA DE 26.06.2008
faţă de lipsa din motive obiective a procurorului
emiterea unui mandat de aducere pt. martorul Buda Sebastian
adresăla Judecătoira Baia mare
adresa la Judecătpori Baia Marepentru sentinta penalaă nr,2350/2006 al Judecătoriei Baia Mare.
lipsă de procedura cu inculpatii
redeschis pentru a se cita inculpatii
amânat pronuntarea pe data de 17.01.2008
cerere de amânare pentru studierea dosarului si pregătirea apărării
REPETAREA PROCEDURII DE CITARE CU INCULPATII
repetarea procedurii de citare cu părtile
repetarea procedurii de citare cu inculpatii şi cu mandat de aducere
SE AMÂNĂ CAUZA PENTRU A SE REPETA PROCEDURA DE CITARE FAŢĂ PĂRŢI, INCULPAŢI PRIN TOATE FORMELE DE CITARE, MARTORII CU MENŢIUNEA ÎN CAZ DE NEPREZENTARE VOR FI AMENDAŢI ŞI PENTRU A SE EMITE ADRESĂ CĂTRE JUDECĂTORIA TÂRGU LĂPUŞ, ÎN VEDEREA ATAŞĂRII DOSARULUI 160/2004
repetarea procedurii decitare cu inculpatul şicumandat de aducere