L*** G*******
Apelant InculpatAdmite apelul declarat de către inculpatul L*** G*******, fiul lui Gheorghe şi al Elenei, născut la data de 22.09.1974 în Răcari, domiciliat în oraşul Titu, sat Fusea, judeţul Dâmboviţa, împotriva sentinţei penale nr. 84 pronunţată de Judecătoria Răcari la 12.04.2007 în dosarul nr. 2913/2006 şi în consecinţă: Desfiinţează în parte sentinţa atacată, sub aspectul laturii penale a cauzei , în sensul că înlătură dispoziţia privind interzicerea exercitării de către inculpat, pe durata executării pedepsei principale a drepturilor prev. de disp. art. 64 alin.1 lit. a şi c privind drepturile de a alege şi de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, ca pedeapsă accesorie. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicarea copiei de pe dispozitivul deciziei pentru apelantul absent la dezbateri. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.