Dosar 2869/205/2007 din 17.08.2007

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2869/205/2007
Data dosar:
17.08.2007
Instanta:
Judecătoria Câmpulung
Departament:
Judecatorie
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.12.2007 la ora 08:30

    Complet: Amânare pronunţare
  • Soluţionare

    . În baza art.87 al.1 din OUG 195/2002, cu aplic.art.74, 76 lit.d C.pen., condamnă pe inculpatul Neculăescu Constantin-Leornard la 10 (zece) luni închisoare. În baza art.81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare – termen de încercare, conform art.82 C.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 C.pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art.191 al.1 C.pr.pen., obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare cu Ministerul Public şi inculpatul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 decembrie 2007.

  • Sedinta din data de 10.12.2007 la ora 08:30

    Complet: C1 - penal
  • Încheiere

    Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 13 decembrie 2007. Pronunţată în şedinţapublicădela 10 decembrie 2007. Judecător,

  • Sedinta din data de 12.11.2007 la ora 08:30

    Complet: C1 - penal
  • Încheiere

    Acordă termen pentru lipsa martorilor Girescu Mihai Leonard şi Niculae Ştefan , care se vor cita la adresele indicate. Pentru martorii lipsă la acest termen , se vor emite şi mandate de aducere cu însoţire efectivă, în sarcina Poliţiei Municipiului Câmpulung, judeţul Argeş. Acordă termen la data de 10 decembrie 2007. Pronunţată în şedinţă publică azi 12 noiembrie 2007.

  • Sedinta din data de 15.10.2007 la ora 08:30

    Complet: C1 - penal
  • Încheiere

    Acordă termen pentru lipsa martorilor Girescu Mihai Leonard şi Niculae Ştefan , care se vor cita la adresele indicate. Pentru martorii lipsă la acest termen , se vor emite şi mandate de aducere cu însoţire efectivă, în sarcina Poliţiei Municipiului Câmpulung, jud. Argeş. Acordă termen la data de 12 noiembrie 2007. Pronunţată în şedinţă publică azi 15 octombrie 2007.

  • Sedinta din data de 17.09.2007 la ora 08:30

    Complet: C1 - penal
  • Încheiere

    Acordă termen, la cererea inculpatului, pentru lipsă de apărare. Se vor cita martorii din acte. Se va solicita cazierul inculpatului. Amână judecarea cauzei la 15 octombrie 2007. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2007

Flux dosar


Actualizare GRPD