K***** A* C***** A*****
Recurent InculpatH***** I*****
Parte vătămatăÎn baza art.211 alin. 2. , lit. c, alin. 21 lit. b c. pen. , raportat la art. 37 lit. a c.pen., cu aplicarea art. 74 lit. c, 80 c.pen., condamnă pe inculpatul Kocsor Cornel-Andrei, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie la: - 8 (opt) ani închisoare. În baza art. 61 al. 1 C.pen. revocă liberarea condiţionată privind pedeapsa condiţionată de 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 40/15.03.2001 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin şi contopeşte restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară (866 zile) cu pedeapsa aplicată, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a – c C.pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C.pen deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore, începând cu data de 12.06.2007, ora 110, precum şi durata arestării preventive începând cu data de 13.06.2007 şi până la zi. În baza art. 350 C.pr.pen. menţine starea de arest a inculpatului până la data de 7.02.2008, ora 1700. Constată că partea vătămată H***** I***** nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 191 al. 1 C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 460 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune virarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Caraş-Severin. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare cu părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.01.2008.
Constată că măsura preventivă a inculpatului Kocsor Cornel Andrei a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive subzistă şi impun privarea de libertate în continuare a inculpatului, caz în care, în baza art. 3002 raportat la art. 160b Cod procedură penală, instanţa va menţine starea de arest a inculpatului Kocsor Cornel Andrei până la data de 11.01.2008, ora 17,00. Omite de la audiere martorul prezent, având în vedere lipsa inculpatului aflat în stare de deţinere. Va dispune citarea inculpatului cu dublă dispoziţie de transfer din Penitenciarul Colibaşi în Penitenciarul Timişoara. În vederea prezentării inculpatului aflat în stare de deţinere şi administrării probei testimoniale,
Constată că măsura preventivă a inculpatului Kocsor Cornel Andrei a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive subzistă şi impun privarea de libertate în continuare a inculpatului, caz în care, în baza art. 3002 raportat la art. 160b Cod procedură penală, instanţa va menţine starea de arest a inculpatului Kocsor Cornel Andrei până la data de 14.12.2007, ora 17,00. Omite de la audiere martorul prezent, având în vedere că declaraţia inculpatului este primordială. Va admite cererea formulată de inculpat şi va acorda un nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător ales.
În baza art. 300 indice 2 Cod procedură penală raportat la art. 160 indice b Cod procedură penală menţine starea de arest preventiv a inculpatului Kocsor Cornel Andrei până la data de 16.11.2007 ora 17:00. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 18.10.2007.
În baza art. 300 indice 2 Cod procedură penală, raportat l art. 160 indice b Cod procedură penală menţine starea de arest preventiv a inculpatului Kocsor Cornel Andrei, până la data de 19.10.2007, ora 17,00. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 4.10.2007.
Constată că măsura arestării preventive a inculpatului Kocsor Cornel Andrei a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive subzistă şi impun privarea de libertate în continuare a inculpatului, caz în care, în baza art.3002 raportat la art. 160b cod procedură penală, instanţa va menţine starea de arest a inculpatului Koksor Cornel Andrei până la data de 5.10.2007, ora 17.00. Va încuviinţa cererea solicitată de inculpat şi va dispune citarea părţii vătămate cu menţiunea de a se prezenta personal în instanţă. Faţă de lipsa martorului Uşurelu Petrişor şi având în vedere declaraţia acestuia de la fila 22 dosar urmărire penală, unde martorul indică că domiciliază instanţa va dispune citarea acestuia cu mandat de aducere şi la acest domiciliu.
Incheiere de sedinta din 13.09.2007Constată că măsura arestării preventive a inculpatului Kocsor Cornel Andrei a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive subzistă şi impun privarea de libertate în continuare a inculpatului, caz în care, în baza art.300ind. raportat la art.160ind. b cod procedură penală, instanţa va menţine starea de arest a inculpatului Koksor Cornel Andrei. Faţă de lipsa părţii vătămate şi a martorului Uşurelu Petrişor de la acest termen de judecată,
Constată că măsura arestării preventive a inculpatului Kocsor Cornel Andrei a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive subzistă şi impun privarea de libertate în continuare a inculpatului, caz în care, în baza art.3002 raportat la art.160b cod procedură penală, instanţa va menţine starea de arest a inculpatului Kocsor Cornel Andrei până la data de 17.08.2007, ora 17.00. Dispune repetarea procedurii de citare cu martorul Uşurelu Petrişor lipsă la acest termen de judecată. Dispune efectuarea unei adrese către IPJ Caraş-Severin în vederea comunicării fişei de cazier judiciar privind pe inculpatul Kocsor Cornel Andrei. Amână judecata cauzei la data de 16.08.2007, pentru când se va cita inculpatul Kocsor Cornel Andrei, la penitenciarul Timişoara. Partea vătămată Huşmanu Ileana are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.07.2007.