Dosar 2882/90/2007 din 20.07.2007

despăgubire


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2882/90/2007
Data dosar:
20.07.2007
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
I CIVILA
Obiect:
despăgubire
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.12.2007 la ora 08:00

    Complet: Complet amânare pronunţare
  • Soluţionare

    Admite acţiunea astfel cum a fost precizată la fond de către contestatorul C******* I**, domiciliat în comuna Guşoeni , judeţul Vâlcea în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI VÂLCEA cu sediul în Rm.Vâlcea , B-dul Nicolae Bălcescu nr. 28 judeţul Vâlcea.Anulează decizia nr. 129/13 iunie 2007 emisă de pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Vâlcea.Obligă pârâtul să-i plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit, pe perioada suspendării ,respectiv 13.06.2007 şi până la data reintegrării efective, precum şi cheltuieli de judecată în valoare de 30 lei . Respinge cererea de acordare a daunelor morale. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare .

  • Sedinta din data de 17.12.2007 la ora 08:00

    Complet: Z ANULAT C.M.A.S. 1*
  • Încheiere

    soluţionat cauza pe fond , având nevoie de timp pentru delibedare amână pronunţarea la data de 19 decembrie 2007

  • Sedinta din data de 19.11.2007 la ora 08:00

    Complet: Z ANULAT C.M.A.S. 1*
  • Amânat

    amânat la cerera contestatorului şi pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de inspectorat . Pentru ase reveni la adresa din 25 octombrie 2007

  • Sedinta din data de 22.10.2007 la ora 08:00

    Complet: Z ANULAT C.M.A.S. 1*
  • Amânat

    pentru a se solicita acte de la Grupul şcolar , pentru a se depune acte de intimat după care va discuta excepţia nulităţii absolute a decizie

  • Sedinta din data de 08.10.2007 la ora 08:00

    Complet: Z ANULAT C.M.A.S. 1*
  • Amânat

    să depună la dosar toate actele despre care se face vorbire în decizia contestată

  • Sedinta din data de 24.09.2007 la ora 08:00

    Complet: Z ANULAT C.M.A.S. 1*
  • Amânat

    pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare şi a se depune decizia contestată

Flux dosar


Actualizare GRPD