A**** F*****
InculpatA***** L*****
InculpatA***** G*******
Parte responsabilă civilmenteA***** I****
Parte responsabilă civilmenteP****** I****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 211 alin.1, al. 2 lit. c şi alin. 2 ¹ lit. a cod penal, cu aplicare art. 99 şi art. 109 al. 1cod penal, art. 74 al. 2 cod penal şi 76 lit. b cod penal, condamnă inculpatul A***** L*****, la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. În temeiul art. 71 cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a şi b cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, calculat conform art. 110 cod penal. În temeiul art. 359 cod procedură penală trage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În temeiul art. 71 al. 4 cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 88 cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de la 04.09.2003-05.09.2003. În temeiul art. 211 alin.1, al. 2 lit. c şi alin. 2 ¹ lit. a cod penal, cu aplicare art. 75 lit. c cod penal, art. 74 al. 2 cod penal şi 76 lit. b cod penal, condamnă inculpatul A**** F*****-fiul lui Emil şi Vasilica, născut la data de 19.06.1984 în Bucureşti, sector 1, cetăţean român, necăsătorit, studii 8 clase, situaţie militară nesatisfăcută, domiciliat în Mogoşoaia, str. Monumentul Eroilor nr. 59, judeţul Ilfov, cunoscut cu antecedente penale, CNP: *********0070, la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. În temeiul art. 83 cod penal, revocă beneficiul liberării condiţionate privind pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1476/25.09.2002 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare, pe care o cumulează cu pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre, urmând ca in final, inculpatul A**** F***** să execute pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 71 cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a şi b cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 88 cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de la 04.09.2003-05.09.2003. Ia act că partea vătămată P****** I**** nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat prin restituire. În temeiul art. 118 lit. e cod penal confisca de la inculpatul A***** L***** in folosul statului suma de 30 lei si de la inculpatul A**** F***** suma de 40 lei. În temeiul art. 189 cod procedură penală onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti (în favoarea av. Dragomir Simona şi av. Ionescu Liliana). In temeiul art. 191 al. 2 cod procedura penala obliga inculpatii la 600 lei, fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la pronuntare pentru partile prezente si de la comunicare pentru cele care au lipsit.
Amână pronunţarea la 19.12.2007
lipsă inculpaţi
lipsă asistenţă juridică
amînă cauza avînd în vedere lipsa asistenţei juridice pentru inc. A***** L*****
amînă cauza avînd în vedere lipsa de procedură cu părţile responsabile civilmente.
amînă cauza faţă de cererea apărătorului inc. A***** L*****.
amînă cauza faţă de lipsa inculpaţilor.
lipsă de procedură
administrare probe
amînă cauza faţă de lipsa asistenţei juridice