P******** D* P* L**** J********** S******
ApelantB****** A*****
Intimat InculpatB****** I*** T*****
Parte civilăB**** C******
MartorP******** F***** I***
MartorAmână pronunţarea la data de 31.10.2007. Pronunţată în şedinţa publică din 29.10.2007 Admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** S******, împotriva sentinţei penale nr. 385 din 29 mai 2007, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 289/314/2007. Desfiinţează în totalitate sentinţa apelată şi, în rejudecare : Condamnă pe inculpatul B****** A*****, fiul lui Radu şi Veronica, născut la data de 23.04.1988, în mun. Suceava, jud. Suceava, domiciliat în sat Măzănăieşti, com. Drăgoieşti, jud. Suceava, C.N.P. *********0200, studii 8 clase, fără ocupaţie, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. g, i Cod penal, cu aplic. art. 74 şi 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. Constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 904 din 3.11.2006 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă prin neapelare la data de 28.11.2006 şi sentinţa penală nr. 935 din 13.11.2006, pronunţată de Judecătoria Suceava, modificată în parte prin decizia penală nr. 27 din 29.01.2007 a Tribunalului Suceava. Descontopeşte şi repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 904 din 3.11.2006, astfel : - 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208, 209 lit. a, g, i Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, art. 99 al. 2 Cod penal art. 109 Cod penal, art. 74 şi art. 76 lit. d Cod penal; - 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 684/18.06.2004 a Judecătoriei Suceava, a cărei suspendare condiţionată a fost anulată prin sentinţa penală nr. 904 din 3.11.2006. Menţine revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 luni închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 684/18.06.2004 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 936/13.12.2004 pronunţată de Tribunalul Suceava, dispusă prin sentinţa penală nr. 935 din 13.11.2006 a Judecătoriei Suceava, modificată în parte, prin decizia penală nr. 27 din 29.01.2007 a Tribunalului Suceava. În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată inculpatului în prezenta cauză, cu pedepsele de 6 luni închisoare şi 3 luni închisoare (care au fost descontopite mai sus) şi cu pedeapsa de 11 luni închisoare, la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 935 din 13.11.2006 a Judecătoriei Suceava, modificată în parte, prin decizia penală nr. 27 din 29.01.2007 a Tribunalului Suceava, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare. Face aplic. art. 71 Cod penal, privind interzicerea drepturilor civile, prev. de art. 64 lit. a, teza a II-a şi lit. b Cod penal. Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, perioada executată de la 26.03.2007 la zi şi menţine starea de arest a acestuia. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1582 din 8.03.2007, emis de Judecătoria Suceava, în dosar nr. 6177/86/2006 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei decizii. Obligă inculpatul să plătească părţii civile S.C. „BIROPA” S.R.L.- adm. B****** I*** T*****, suma de 1.500 lei, reprezentând despăgubiri civile. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 240 lei, cheltuieli judiciare de la instanţa de fond, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Suceava. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru toate părţile. Pronunţată în şedinţa publică din 31 octombrie 2007.