C***** N****
CondamnatAdmite propunerea făcută de comisia de pe lângă Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Timişoara privind pe condamna CN, în prezent deţinută în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Timişoara în executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1331/2004 a Judecătoriei Timişoara pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art 209 C.p., şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatei CN, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2040/2005 emis de către Judecătoria Timişoara, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. In temeiul art. 192 al. 3 C.p.p, cheltuielile judiciare avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia. Dispune plata sumei de 40 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu din fondul MJ către Baroul Timiş. Cu recurs în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.01.2007.