S********* P*********** D** Î*********** P************* P******
ReclamantC******* T***** D******* D***
PârâtM********* P****** P*** P*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de Sindicatul Personalului din Învăţământul Preuniversitar în numele şi pentru reclamanta Ana Georgeta Daniela în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Tehnic "Dimitrie Dima", şi M********* P****** P*** P*****. Obligă pe pârâtul Colegiul Tehnic "Dimitrie Dima", să plătească reclamantei drepturile băneşti reprezentând sporul de 15% din salariul de bază pentru munca prestată în condiţii vătămătoare pentru perioada 16.10.2004 - 16.10.2007, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pe pârâtul Municipiul Piteşti să vireze celuilalt pârât fondurile necesare achitării drepturilor sus menţionate. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.11.2007, la Tribunalul Argeş, secţia civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.