G**** L****
InculpatCondamnă inculpatul: G**** L****, fiul lui natural şi Gizella, născut la data de 28.02.1979 în Târgu Mureş, jud.Mureş, cetăţean român, fără studii, fără ocupaţie, domiciliat în Târnăveni, str. Plopilor, nr.11, jud.Mureş, fără antecedente penale, la: -1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prev. de art.78 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.13 C.pen. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b şi c C.pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art.71 C.pen. În baza art.81 şi art.71 alin.5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale, precum şi a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 3 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.
citarea martorilor cu mandat de aducere
Administrare probe.
Faţă de lipsa martorilor Buncsa Rupi şi Ciurar Constantin Brdian.
Administrarea probaţiunii
constatând imposibilitatea executării mandatului de aducere privind pe inculpat, dispune citarea acestuia la domiciliu şi la Consiliul Local Ocna Mureş
Faţă de lipsa inculpatului.