B**** M*****
PetentAdmite cererea petentului B**** M***** ION, fiul lui Savu Iona şi Rita, născut la data de 11.06.1966 în localitatea Almaj, jud. Dolj, domiciliat în Austria, Wiena Valentingasse 8a/1, cu domiciliul ales în Tg-Mureş, str. Ion Buteanu nr. 3 ap. 14, jud. Mureş, CNP şi în consecinţă: În temeiul art. 134 şi a art. 86 din Codul penal constată intervenită reabilitarea de drept a acestuia pentru condamnarea la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, prin sentinţa penală nr. 2105 din 16.12.2002 a Judecătoriei Tg-Mureş, definitivă prin decizia penală nr. 178 din 27.03.2003 a Tribunalului Mureş. În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petent şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţa publică din 12 iunie 2007.
• acordă un nou termen de judecată; • emiterea unei adrese către IPJ în vederea înaintării fişei de cazier judiciar actualizat a petentului, după ce în prealabil dl. avocat Mile C-tin va depune la dosar, înscrisul care să conţină toate datele de identitate ale petentului. • citarea petentului. • Pune în vedere dlui avocat Mile să se prezinte la următorul termen de judecată, sau să-şi asigure substituirea, toate pentru termenul din 12 iunie 2007.