T***** A* V*******
InculpatÎn temeiul art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 R, a art. 74 alin. 1 literele a şi c din Codul penal şi a art. 76 alin. 1 litera d din Codul penal, condamnă pe inculpatul TARCZA VICENŢIU, fiul lui Alexandru şi Margareta, născut la data de 21.09.1933, în localitatea Silindru, jud. Bihor, domiciliat în Tg-Mureş, str. Gh. Şincai nr. 9, jud. Mureş, CNP *********4379, cetăţean român, studii 12 clase, pensionar, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii la legea circulaţiei rutiere. În temeiul art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni stabilit conform art. 82 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 270 RON ce reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 150 RON provine din faza de urmărire penală, iar din aceasta suma de 50 RON reprezintă taxa analizei de alcoolemie. Suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de judecată se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 12 iunie 2007.
• Admite cererea. • repetarea procedurii de citare cu inculpatul de la adresa cunoscută şi de la adresa indicată de d-na avocat cu mandate de aducere cu executare în fapt. • Pune în vedere d-ei avocat să se prezinte la următorul termen de judecată, sau în caz contrar să-şi asigure substituirea.