Dosar 2/236/2004 din 30.07.2007

partaj judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2/236/2004
Data dosar:
30.07.2007
Instanta:
Tribunalul Giurgiu
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
partaj judiciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.02.2008 la ora 11:00

    Complet: C A G
  • Admis apel

    Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului intervenient Admite apelurile formulate de apelanţii D******* C***** V******, Olteanu Ovidiu Dorin, Cîrcu Sabrina Mihaela , Cîrcu Lavinia Gabriela şi Cîrcu Mihai împotriva s.c. nr.5431 din 19.12.2006 a Judecătoriei Giurgiu pe care o schimbă în tot şi pe fond Admite în parte, astfel cum a fost precizată şi completată acţiunea reclamantei Dumitriu Corina formulată împotriva pârâţilor Admite în parte astfel cum a fost precizată cererea reconvenţională formulată de pârâte Admite în parte cererea de intervenţie formulată de intervenient în interes propriu Admite excepţia prescripţiei dreptului material al acţiunii în reducţiune a donaţiei având drept obiect apartamentul situat în Constanţa Admite excepţia autorităţii de lucru judecat relativă cu privire la capetele de cerere având drept obiect calitatea de moştenitor cotele succesorale şi componenţa masei succesorale aşa cum au fost reţinute prin sentinţa civilă nr.13/06.01.2003 a Judecătoriei Constanţa Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Cîrcu Mihai faţă de succesiunile defuncţilor Scorb Maria şi Scob Coriolan Viorel Omologhează raportul de expertiză tehnică specialitatea topo cadastrală întocmit de expert tehnic Vîtcă Gheorghe Omologhează raportul de expertiză tehnică specialitatea construcţii întocmit de expert tehnic St.Marinescu Omologhează în parte raportul de expertiză tehnică specialitatea topo cadastrală întocmit de expert Mali Ioan numai în ceea ce priveşte concluziile şi constatările referitoare la locul de veci în suprafaţă de 9 mp situat în Cimitirul Central din Constanţa Respinge cererea reclamantei de reducţiune a donaţiei ce are ca obiect apartamentul situat în Constanţa Ia act că pârâtele au renunţat la capătul de cerere privind aducerea la mama succesorală a monedelor din aur şi argint Ia act că reclamanta a renunţat la capătul de cerere privind pasivul succesoral Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului Scrob Coriolan Viorel se compune din mai multe terenuri Valoarea totală a masei succeorale rămase de pe urma defunctului Scrob Coriolan Viorel este de 2.257,637,5 lei Constată că moştenitorii acestuia sunt reclamanta D******* C***** V****** cu o cotă de 1/3 intervenientul Olteanu Ovidiu Dorin cu o cotă de 1/3 şi pârâtele C**** S***** M****** şi Cîrcu Lavinia Gabriela cu o cotă de 1/3 împreună Constată că în masa succeorală rămasă de pe urma defunctei Scrob maria intră şi suma de 35,5185 lei şi dobânda aferentă, depozit CEC având ca titular pe Scrob Maria Constată că moştenitorii acesteia sunt reclamanta cu o cotă de 1/2 şi pârâtele Cîrcvu Sabina Mihaela şi Cîrcu Lavinia Gabrierla cu o cotăde 1/2 împreună Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor asupra bunurilor reţinute în masa de partaj, mai puţin imobilul casă de locuit situat în com.Bistra, judeţul Alba 1.Atribuie reclamantei Dumitriu Corina în deplină proprietate şi absolută - Valoare totală a lotului atribuit recl. este în sumă de 750.916 lei 2.Atribuie pârâtelor următoarele bunuri , în indiviziune: - teren denumit Rât în sup.de 18843 mp - teren în suprafaţă de 500 mp Valoare totală a lotului atribuit pârâtelor este în sumă de 747.005 lei 3.Atribuie intervenientului Olteanu Ovidiu Dorin în deplină proprietate şi absolută posesie următoarele bunuri ; - teren denumit Rât de la Scăriţa în sup.de 18.070 mp teren denumit Intre dâmburi în sup.de 9126 mp teren denumit Hălci în sup.de 30206 mp Valoarea totală a lotului atribuit intervenientului este în sumă de 759.753 lei Obligă pe intervenient să plătească reclamantei DCV suma de 1666,83 lei cu titlu de sultă Obligă pe acelaşi intervenient să plătească pârâtelor CSM şi CLG suma de 5540,83 lei cu titlu de sultă Obligă pe reclamantă să plătească pârâtelor suma de 17,75 lei cu titlu de sultă provenită din atribuirea către reclamantă a depozitului CEC în val.de 35,51 lei Respinge capetele de cerere accesorii ale reclamantei având ca obiect raportarea la masa succesorală a unui mobile de sufragerie , autoturism Dacia 1310 şi chelt.de pregătirea universitară a pârâtului Cîrcu Mihai Respinge capetele accesorii din reconvenţionala pârâtelor având drept obiect:aducerea la masa succesorală a unei canapele, 2 fotolii, abiecte de artizanat şi lenjerii de pat şi raportarea sumei de 80.000 lei pretinsprimită de la părinţi de către reclamantă pentru a-şi cumpăra apartament, precum şi a sumei de bani pretins primită de la părinţi de către reclamantă în anul 1982 pt.a-şi cumpăra autotrurism Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părţi Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare

  • Sedinta din data de 06.02.2008 la ora 11:00

    Complet: CAG1
  • Amânat

    amână pronunţarea la 13.02.2008

  • Sedinta din data de 30.01.2008 la ora 09:00

    Complet: C A G
  • Amânat

    amână pronunţarea la data de 06.02.2008

  • Sedinta din data de 12.12.2007 la ora 09:00

    Complet: C A G
  • Încheiere

    amână cauza la 30.01.2008 pentru a se lua interogatoriu apelantului intervenient Olteanu Ovidiu Dorin

  • Sedinta din data de 21.11.2007 la ora 09:00

    Complet: C R G 1 (tm)
  • Amânat

    amână cauza la 12.112.2007 la cererea recurentei Dumitriu Cornia pentru probe

  • Sedinta din data de 17.10.2007 la ora 09:00

    Complet: CRG1
  • Încheiere

    amână cauza la 21.11.2007 la cererea intimatei pentru a lua cunoştinţă de motivele de apel şi a formula întâmpinare

Flux dosar


Actualizare GRPD