S* A* I**** S**
ReclamantS* G**** I******** S**
PârâtAdmite în parte cererea precizată formulată de reclamanta-creditoare SC A1 IMPEX S.R.L., împotriva pârâtei-debitoare SC GRAND IMPERATOR S.R.L. Somează pe pârâta debitoare să plătească reclamantei creditoare, în termen de 20 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, suma de 11.006,52 lei reprezentând contravaloare marfă. Respinge capătul de cerere privind plata penalităţilor de întârziere aferente. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 39,3 lei. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Noiembrie 2007.
Admite cererea formulată de creditoare. Înaintează cu adresă către debitoare copia cererii de reducere a câtimii obiectului acţiunii. Amână judecarea cauzei la 30.11.2007, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de cerere în anulare odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Noiembrie 2007
Emite adresă către creditoarea S* A* I**** S** prin care i se pune în vedere să precizeze cuantumul debitului actual. Amână judecarea cauzei la 02.11.2007, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de acţiune în anulare odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Octombrie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulata de parata-debitoare in vederea incheierii litigiului pe cale amiabila. Amână judecarea cauzei la 05.10.2007. Cu actiune in anulare o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Septembrie 2007
DISPUNE Revine cu adresă către reclamantă, în sensul celor de la fila 35. Amână judecarea cauzei la 07.09.2007, C19. Cu actiune în anulare odată cu fondul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulata de reclamanta – creditoare in vederea incheierii litigiului pe cale amiabila. Emite adresa catre reclamanta – creditoare pentru a preciza cuantumul actual al pretentiilor in raport de facturile depuse la dosar. Amână judecarea cauzei la 18 07 2007. Cu actiune in anulare o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Iunie 2007
Admite cererea formulată de reprezentanta pârâtei-debitoare de amânarea cauzei pentru a face verificări şi un punctaj în vederea soluţionării pe cale amiabilă. Amână judecarea cauzei la data 08.06.2007.
Admite cererea formulată de reprezentanta debitoarei de amânarea cauzei pentru lipsă de apărare. Amână judecarea cauzei la data de 04.05.2007.