Dosar 3055/109/2004 din 20.08.2007

neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă (art. 273 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3055/109/2004
Data dosar:
20.08.2007
Instanta:
Curtea de Apel Pitești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu Minori şi de Familie
Obiect:
neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă (art. 273 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.09.2010 la ora 08:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI PRONUNŢARE
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR MARFĂ” S.A. – SUCURSALA BUCUREŞTI, privind îndreptarea erorii materiale şi în consecinţă: Conform art. 195 alin. 1 Cod procedură penală dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei penale nr. 62/A/20.10.2009, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr.3055/109/2004, în sensul că paragraful 2 din acest dispozitiv va avea următorul conţinut: „Sumele la care inculpaţii L***** E***, B****** D****** şi partea civilă SC „Servtrans Invest” SA Bucureşti, au fost obligaţi în solidar prin sentinţa penală nr. 338/26.06.2007 a Tribunalului Argeş către partea civilă S.N.T.F.M. CFR MARFĂ Bucureşti (24.192,8 lei; 231.000 lei; 233.415,53 lei) vor fi actualizate cu indicele de inflaţie începând cu data producerii accidentului – 20.12.2003 până la plata efectivă a acestora”. Conform art. 195 alin. 3 Cod procedură penală despre îndreptarea efectuată se va face menţiune la sfârşitul actului corectat. Definitivă. dr. Gh.Diaconu M.G.Săndulescu Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 septembrie 2010 la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. dr. Gh.Diaconu

  • Sedinta din data de 21.09.2010 la ora 08:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI PRONUNŢARE
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la 28 septembrie 2010.

  • Sedinta din data de 14.09.2010 la ora 08:00

    Complet: Penal - Cameră consiliu
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la 21 septembrie 2010

  • Sedinta din data de 20.10.2009 la ora 08:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI PRONUNŢARE
  • fără casare

    Admite apelurile formulate de inculpaţii L***** E***, B****** D****** şi partea civilă SNTFM „CFR – MARFĂ”-Bucureşti, împotriva sentinţei penale nr. 338 din 26 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Argeş- secţia penală, în dosarul nr. 3055/109/2004, sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei şi în consecinţă : Desfiinţează în parte sentinţa. Sumele la care inculpaţii L***** E***, B****** D****** şi partea responsabilă civilmente SC „SERVTRANS INVEST” SA Bucureşti au fost obligate prin sentinţă către partea civilă SNTFM” CFR MARFĂ” Bucureşti, (24.192,8 lei, 231.000 lei şi 233.415,53 lei ), vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, începând cu data producerii accidentului - 20 decembrie 2003 până la plata efectivă a acestora. Înlătură obligarea inculpaţilor L***** E*** şi B****** D****** la plata sumei de 18.089,15 lei către SC „SERVTRANS INVEST” SA Bucureşti, respingând acţiunea civilă formulată de aceasta . Respinge ca nefondat apelul formulat de partea responsabilă civilmente SC „SERVTRANS” SA Bucureşti pe care o obligă la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei . Cu recurs Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 octombrie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

  • Sedinta din data de 13.10.2009 la ora 08:00

    Complet: MF - AMÂNĂRI PRONUNŢARE
  • Încheiere

    Curtea, mai având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronuţarea la data de 20 octombrie 2009. Pronunţată în şedinţă publică.

  • Sedinta din data de 06.10.2009 la ora 08:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Încheiere

    Curtea, mai având nevoie de timp pentru a delibera . amână pronunţarea la data de 13 octombrie 2009. Pronunţată în şedinţă publică.

  • Sedinta din data de 01.09.2009 la ora 08:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amânat

    Admite cererile formulate de apelanţii inculpaţi L***** E***, B****** D******, apelanta parte civilă SC „ Servtrans” SA Bucureşti şi intimata parte civilă SC „ Omniasing” SA Bucureşti. Amână judecarea cauzei la 6 octombrie 2009, pentru când se citează părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 Septembrie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

  • Sedinta din data de 15.10.2008 la ora 08:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI PRONUNŢARE
  • Achitat inculpat

    Admite apelurile declarate inculpaţii: L***** E***, B****** D******, împotriva sentinţei penale nr.338 din 26.06.2007, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 3055/109/2004. Desfiinţează în parte sentinţa penală. Înlătură condamnarea inculpatului B****** D****** cu toate consecinţele. În baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit.d) Cod procedură penală, achită pe inculpatul B****** D****** pentru săv. infr.prev. de art.273 alin.2 Cod penal rap. la art. 277 alin.2 Cod penal. Aplică în favoarea inculpatului L***** E*** disp. art. 74 lit.a), c) Cod penal şi art.76 lit.b) Cod penal şi reduce pedeapsa aplicată acestuia de la 5 ani închisoare, la 3 ani închisoare. Înlătură dispoziţiile art.57 Cp faţă de inculpatul L***** E***. În baza art.81 Cp, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Fixează termen de încercare de 5 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.83 Cod penal. În baza art. 71 alin. ultim Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Înlătură obligarea inculpatului B****** D****** de la plata oricăror despăgubiri. Respinge acţiunea civilă a SC „Servtrans Invest” SA Bucureşti. -2- Obligă pe inculpatul L***** E***, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC „Servtrans Invest” SA Bucureşti la plata de despăgubiri civile către partea civilă SNTFM”CFR Marfă” SA Bucureşti, astfel: -8064,2666 lei reprezentând costurile de reparare a celor două vagoane; - 77.000 lei reprezentând valoarea de înlocuire a celor 3 vagoane; - 77.805,11 lei reprezentând beneficiu nerealizat; Obligă pe SC „Servtrans Invest” S.A la plata următoarelor despăgubiri civile către partea civilă SNTFM”CFR Marfă” SA, astfel: -16.128,54 lei reprezentând costurile de reparare a celor două vagoane; -154 lei reprezentând valoarea de înlocuire a celor 3 vagoane; -155.610,22 lei reprezentând beneficiu nerealizat. Înlătură obligarea inculpatului B****** D****** la plata de cheltuieli judiciare. Obligă pe inculpatul L***** E*** în solidar cu partea responsabilă civilmente SC „Servtrans Invest” SA la 423,5 lei cheltuieli judiciare către partea civilă SNTFM”CFR Marfă” SA şi pe SC „Servtrans Invest” SA la 847 lei cheltuieli judiciare către partea civilă SNTFM”CFR Marfă” SA. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale atacate. Respinge ca nefondate apelurile declarate de SC „Servtrans Invest” SA şi SNTFM”CFR Marfă” SA. Obligă pe apelantele SC „Servtrans Invest” SA şi SNTFM”CFR Marfă” SA la câte 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2008, la Curtea de Apel Piteşti-secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

  • Sedinta din data de 14.10.2008 la ora 08:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI PRONUNŢARE
  • Amânat

    Amână pronunţarea la data de 15 octombrie 2008. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.10.2008, la Curtea de Apel Piteşti-secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

  • Sedinta din data de 07.10.2008 la ora 08:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI PRONUNŢARE
  • Amânat

    Amână pronunţarea la data de 14.10.2008. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07.10.2008, la Curtea de Apel Piteşti-secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

  • Sedinta din data de 30.09.2008 la ora 08:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amânat

    Amână pronunţarea la data de 07.10.2008. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30.09.2008, la Curtea de Apel Piteşti-secţia penală şi pentrui cauze cu minori şi de familie.

  • Sedinta din data de 23.09.2008 la ora 08:00

    Complet: Penal - C8 - Apel
  • Încheiere

    În baza art. 292 alin.2 cod procedură penală, amână judecarea cauzei la 30 septembrie 2008, cu acordul părţilor, în vederea asigurării continuităţii completului. Pune în vedere părţilor si apărătorilor acestora să se prezinte la data de 30 septembrie 2008 ora 12,00. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 Septembrie 2008, la Curtea de Apel Piteşti – SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

  • Sedinta din data de 24.06.2008 la ora 08:00

    Complet: Penal - C8 - Apel
  • Amânat

    Admite cererea formulată în scris de apărătorul apelantului inculpat L***** E***, prin care solicită amânarea cauzei, fiind în imposibilitate de a se prezenta la acest termen de judecată din motive de sănătate. Amână judecarea cauzei la data de 23 septembrie 2008, ora 12,00 pentru când părţile cunosc termenul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 Iunie 2008, la Curtea de Apel Piteşti – SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

  • Sedinta din data de 27.05.2008 la ora 08:00

    Complet: MF - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amânat

    Admite proba solicitată de avocat Ghiţă Romeo pentru inculpatul L***** E***, acea de a se comunica de către CN CF „CFR” SA Regionala CFR Bucureşti - Revizoratul Regional de Siguranţa Circulaţiei, ce a întocmit raportul de cercetare nr.SC.2/215/2003 din data de 13.01.2004, în urma producerii evenimentului feroviar de la data de 20.12.2003, conţinutul complet al dosarului de cercetare ce a stat la baza întocmirii respectivului raport. Se emite adresă către această instituţie, în sensul celor menţionate în considerente. Respinge ca nefiind utilă soluţionării cauzei proba solicitată de avocat Ghiţă Romeo, aceea de a se comunica de către A.F.E.R. dacă s-au constatat, cu ocazia controalelor periodice pe care aceasta era obligată să le efectueze la S.C. „Servtrans Invest” S.A., nereguli în activitatea acestei societăţi şi dacă au fost întreprinse măsuri de remediere a acestora. Amână judecarea cauzei la data de 24 iunie 2008, ora 11,00 pentru când părţile cunosc termenul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 mai 2008.

  • Sedinta din data de 20.05.2008 la ora 08:00

    Complet: MF-Penal-C2-Apel
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la data de 27 mai 2008, ora 12, pentru când se vor cita martorii Zaharia Constantin şi Dinculescu Cortneliu . Se vor cere relaţii de la Autoritatea Feroviară Română în sensul celor din considerente . Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 Mai 2008, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie

  • Sedinta din data de 15.04.2008 la ora 08:00

    Complet: MF-Penal-C2-Apel
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la data de 20 mai 2008, pentru când se repetă procedura de citare a martorilor Zaharia Constantin şi Dinculescu Corneliu, cu avertisment de amendă. Se emite adresă către Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română, în sensul celor menţionate în considerente. Pune în vedere părţilor prezente să se prezinte necitate la următorul termen de judecată. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 aprilie 2008, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

  • Sedinta din data de 18.03.2008 la ora 08:00

    Complet: MF-Penal-C2-Apel
  • Amânat

    amână cauza la data de 15 aprilie pentru lipsa martorilor .

  • Sedinta din data de 19.02.2008 la ora 08:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Încheiere

    amână cauza la 18 martie 2008.

  • Sedinta din data de 16.01.2008 la ora 08:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI PRONUNŢARE
  • Încheiere

    Respinge ca nefiind utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei proba cu expertiză tehnică de specialitate, cu obiectivul indicat. Cu recurs odată cu fondul.

  • Sedinta din data de 15.01.2008 la ora 08:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Încheiere

    Amâna cauza la 19 februarie 2008. Amână pronunţarea asupra probei cu expertiză la data de 16 ianuarie 2008.

  • Sedinta din data de 20.11.2007 la ora 08:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amânat

    Admite cererea formulată în scris de apelanta parte civilă SC SERVTRANS INVEST SA Bucureşti, de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare a consilierului juridic. Admite cererea formulată de avocat Ghiţă Romeo, apărător ales al apelantului inculpat L***** E***, de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării. Amână cauza la data de 15 ianuarie 2008. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2007.

  • Sedinta din data de 16.10.2007 la ora 08:00

    Complet: MF-Penal-C2-Apel
  • Încheiere

    Admite cererea apelantului inculpat de amânare a cauzei pentru a-şi angaja apărător. Amână judecarea cauzei la 20 noiembrie 2007, ultim termen de judecată pentru lipsă de apărare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 Octombrie 2007, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

  • Sedinta din data de 18.09.2007 la ora 08:00

    Complet: MF-Penal-C2-Apel
  • Amânat

    Admite cererea formulată de apelantul inculpat B****** D******, de amânare a cauzei pentru a-şi angaja apărător. Amână cauza la data de 16 octombrie 2007, pentru când se repetă procedura de citare a apelantului inculpat B****** D****** şi i se comunică împreună cu citaţia şi un exemplar din motivele de apel depuse de apelanta parte civilă SC SERVTRANS INVEST SA Bucureşti prin avocat. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2007, la Curtea de Apel Piteşti.

Flux dosar


Actualizare GRPD