T********* M**** C****
Intimat ReclamantC******* E****
Apelant PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta T********* M**** C****, domiciliată în Bucureşti, str. Lt. Paulescu, nr. 9, sector 2 în contradictoriu cu pârâta CĂPĂŢÂNĂ ELENA domiciliată în Bucureşti, str. str. Lt. Paulescu, nr. 9, sector 2. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 6648/16.07.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 3108/300/2007 în sensul că în cuprinsul considerentelor sentinţei civile şi al dispozitivului acesteia, la paragraful al patrulea, în mod greşit s-a consemnat că terenul pe care pârâta-reclamantă urmează să-l lase reclamantei-pârâte este în suprafaţă de 1,05 mp şi nu în suprafaţă de 0,5 mp, cum din eroare s-a consemnat. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa civilă nr. 6648/16.07.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 3108/300/2007. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Dată în cameră de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.11.2008.
Admite în parte acţiunea astfel cum a fost precizată.Respinge ca neîntemeiată cererea reconvenţională. Obligă pârâta-reclamantă ca, în termen de şase luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, să desfiinţeze lucrările de construire efectuate la imobilul său care afectează dreptul de proprietate a reclamantei-pârâte, astfel cum acestea au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de doamna expert Lalu Adriana, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.Obligă pârâta-reclamantă să lase reclamantei-pârâte în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 0,5 m.p., astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, pct. 3 lit. A.Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect acordarea de daune cominatorii.Obligă pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 549 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.Cu apel.Pronunţată în şedinţă publică, 16.07.2008.
Amana pronuntarea la data de 16.07.2008.
Amana pronuntarea la data de 11.07.2008.
Amana pronuntarea la data de 04.07.2008.