S* E*** D********** B**** S*
ReclamantS* A***** S*
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta Societatea Comercială Enel Distribuţie Banat SA – Unitatea Teritorială Reşiţa împotriva pârâtei S* A***** S* Arad şi, în consecinţă : Obligă pârâta , faţă de reclamantă, la plata sumei de 7048,25 lei ,cu titlu de despăgubiri civile. Obligă pârâta , faţă de reclamantă, la plata sumei de 2566 lei, reprezentând cheltuieli de judecată . Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică ,azi, 7.05.2008.
In vederea efectuării raportului de expertiză dispus în cauză.
faţă de lipsa raportului dispus în cauză.
Amână judecarea cauzei pentru data de 13.02.2008, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă şi se va cita pârâta. Numeşte ca expert pentru efectuarea expertizei specialitatea electroenergetică pe domnul expert T V, sens în care dispune emiterea unei adrese la acesta cu menţiunea de a efectua expertiza şi cu un exemplar al obiectivelor formulate de reclamantă. Stabileşte ca obiective pentru efectuarea expertizei specialitatea electroenergetică, obiectivele solicitate de reclamantă, respectiv conform documentaţiei de la dosar. Stabileşte onorariu provizoriu expert suma de 1500 lei şi îi pune în vedere reprezentantului reclamantei să achite suma respectivă în contul domnului expert. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.01.2008.
Amână judecarea cauzei pentru data de 13.02.2008, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă şi se va cita pârâta. Numeşte ca expert pentru efectuarea expertizei specialitatea electroenergetică pe domnul expert T V. Stabileşte ca obiective pentru efectuarea expertizei specialitatea electroenergetică, conform documentaţiei de la dosar. Stabileşte onorariu provizoriu expert suma de 1500 lei şi îi pune în vedere reprezentantului reclamantei să achite suma respectivă în contul domnului expert. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.01.2008.
Amână judecarea cauzei pentru data de 16.01.2008, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă şi se va cita pârâta. Dispune revenirea cu adresă la Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Timiş, cu menţiunea „ In atenţia domnului Preşedinte”.
Amână judecarea cauzei pentru data de 19.12.2007, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă şi se va cita pârâta cu un exemplar al răspunsului la întâmpinare. Incuviinţează proba cu expertiza specialitatea energetică, sens în care dispune emiterea unei adrese la Biroul Local de Expertize Judiciare şi Contabile din cadrul Tribunalului Timiş pentru a comunica o listă cu experţi specialitatea energetică. Incuviinţează ca obiective stabilirea cuantumului prejudiciului, respectiv a pretenţiilor solicitate în acţiune. Pune în vedere reprezentantului reclamantului să depună în scris obiectivele.
Amână judecarea cauzei pentru data de 21.11.2007, pentru când se vor cita părţile, reclamanta cu un exemplar al întâmpinării formulată de pârâtă şi pârâta la sediul indicat prin întâmpinare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.10. 2007.
Va dispune, citarea reclamantei, cu menţiunea de a trimite reprezentant în instanţă, pentru a-şi susţine acţiunea, iar pârâta cu menţiunea de a formula Întâmpinare, din care să rezulte dacă recunoaşte sau nu creanţa. În baza art. 99, alin. 11 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, va dispune trimiterea dosarului completului C2, fixând termen de judecată pentru data de 24.10.2007. DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 24.10.2007, pentru când se vor recita părţile, cu menţiunile din considerente. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25.09.2007.