B****** D**********
InculpatR*** M******
MartorV*** A********
MartorB**** C*****
MartorÎn baza art.293 al.1 C.penal ,pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals privind identitatea,condamnă pe inculpata B****** D**********, la două pedepse a câte 4(patru)luni închisoare,fiecare. În baza art.33 lit.a C.penal cu aplicarea art.34 lit.b C.penal dispune contopirea pedepselor şi aplică pedeapsa cea mai grea de 4 (patru)luni închisoare. În baza art.81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 patru luni , conform art.82 C.penal. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 C.penal,în sensul că dacă pe durata termenului de încercare va săvârşi o nouă infracţiune se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În baza art.14,348 şi 445 C.pr. penală declară ca fiind fals în totalitate paşaportul cu nr.08660540 eliberat de Poliţia Bacău la data de 21.06.2004 pe numele Vînă Ana Maria. În baza art.191 al.1 C.penal obligă inculpata la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică,azi,23.10.2007.
Amână judecarea cauzei la 23 octombrie 2007, ora 8,00 pentru când: Se citează martorul din lucrări B**** C*****, în com.Păuneşti, sat Păuneşti, judeţul Vrancea, la bunica sa Novac Maria şi se emite mandat de aducere pe numele acestuia; Se revine cu adresă pentru a se înainta fişa de cazier a inculpatei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 octombrie 2007.
Amână judecarea cauzei la 9 octombrie 2007, ora 8,00 pentru când: Se citează martorul din lucrări B**** C*****, în com.Păuneşti, sat Păuneşti, judeţul Bacău; Se emite adresă pentru a se înainta fişa de cazier a inculpatei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2007.