R****** E**** - L* C****** A***** P****** V***** H****
Recurent ReclamantS* O** P***** S*
Recurent PârâtRespinge contestaţia. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2011, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, Complet Specializat de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Amână pronunţarea la 20 mai 2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 mai 2011, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, Complet Specializat de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Ia act că din partea contestatoarei nu există alte probe de administrat. Admite pentru intimată proba cu înscrisuri, pe care urmează a le depune la dosar la termenul viitor. Amână judecarea cauzei la 18 mai 2011, despre care părţile au cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Aprilie 2011, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Complet Specializat de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Admite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei şi, în consecinţă, respinge capetele de cerere privind anularea deciziei nr. 421/23.11.2005, reîncadrarea pe postul deţinut anterior concedierii sau pe un alt post disponibil şi plata drepturilor salariale actualizate de la data desfacerii contractului de muncă până la reintegrarea efectivă. Admite în parte acţiunea precizată. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei drepturile salariale suplimentare reprezentând prima de Crăciun pe anul 2005, în raport de salariul de bază mediu pe unitate, din care vor fi deduse contribuţiile corespunzătoare impozitului şi bugetelor de asigurări sociale (CAS, CASS şi şomaj), în funcţie de perioada efectiv lucrată, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.11.2010, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Amână pronunţarea la 12.11.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 noiembrie 2010 la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, Complet Specializat de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 29.09.2010, pentru soluţionarea recursului declarat de pârâta OMV PETROM SA împotriva încheierii din data de 05.05.2010 şi pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Înaintează dosarul Curţii de Apel Piteşti în vederea soluţionării recursului declarat de pârâta OMV PETROM SA împotriva încheierii din data de 05.05.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 Iunie 2010, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Termen pentru continuarea judecăţii la data de 02.06.2010. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 Mai 2010, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Ia act de faptul că noua denumire a pârâtei este S* O** P***** S* şi dispune modificarea conceptei. Amână judecarea cauzei la data de 05.05.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 Martie 2010, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În temeiul art.29 alin.4 şi 5 din Lg.nr.47/1992 suspendă judecata cauzei şi înaintează dosarul Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată. Pronunţată în şedinţă publică,azi,01.04.2009.
Pune în vedere apărătorului contestatoarei să depună la dosar, formulat în scris punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 invocată de intimată. . Amână judecarea cauzei la data de 01.04.2009, sala 2, ora 08:30, pentru când părţile păstrează termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.03. 2009, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul pârâtei, având în vedere imposibilitatea de a se prezenta la acest termen de judecată . Amână judecarea cauzei la data de 18.03.2009. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04.03.2009, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Admite cererea formulată de apărătorul pârâtei prin care solicită amânarea cauzei pentru a depune la dosar foile colective de prezenţă pentru luna mai 2005 şi pentru perioada februarie 2006 - august 2006. Pune în vedere apărătorului pârâtei să depună la dosar foile colective de prezenţă pentru luna mai 2005 şi pentru perioada februarie 2006 - august 2006. Prorogă discutarea probei cu expertiză solicitată de apărătorul contestatoarei, după depunerea înscrisurilor. Amână judecarea cauzei la data de 04.03.2009. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.02.2009, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 11.02.2009, sala 2, ora 08:30, pentru când contestatoarea păstrează termen în cunoştinţă. Dispune revenirea cu adresă către intimată cu solicitarea de a depune la dosar foile colective de prezenţă pentru luna mai 2005 şi pentru perioada februarie 2006 – august 2006 . Dispune amendarea reprezentantului legal al pârâtei, dl. Marian Tudoroiu, cu suma de 300 lei, în baza art. 108 ind. 1 alin. 1 pct. 2 lit. f Cod procedură civilă, având în vedere împrejurarea că datorită nedepunerii la dosar a înscrisurilor solicitate, a fost tergiversată în mod nejustificat. Cu drept de reexaminare în termen de 10 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la amendare. Dispune emiterea unei adrese către O.R.C. Bucureşti cu solicitarea de a comunica la dosarul cauzei datele de identificare ale reprezentantului legal al S.C. PETROM S.A Bucureşti. Se reia procedura de citare cu intimata. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Ianuarie 2009, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 21.01.2009, sala 2, ora 08:30, pentru când contestatoarea păstrează termen în cunoştinţă. Admite, în baza art. 167 Cod procedură civilă, proba cu înscrisuri, găsind-o utilă , pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei. Prorogă discutarea probei cu expertiza contabil, după administrarea probei cu înscrisuri. Admite cererea de amânare a judecăţii cauzei formulată de apărătorul ales al contestatoarei şi dispune revenirea cu adresă către intimată cu solicitarea de a depune la dosarul cauzei şi fişele de pontaj ale contestatoarei. Se reia procedura de citare cu intimata. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Decembrie 2008, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecata cauzei la data de 17.12.2008, sala 2, ora 08:30, pentru când contestatoarea păstrează termen în cunoştinţă. Dispune revenirea cu adresă către intimată cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei fişele de pontaj ale contestatoarei pentru perioada 12.05.2005 – 30.08.2006 şi copia integrală a carnetului de muncă al acesteia, sub sancţiunea amendării reprezentantului legal al societăţii conform dispoziţiilor art. 108 ind. 1 alin. 1 pct. 2 lit. F Cod procedură civilă. Se reia procedura de citare cu intimata. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 Noiembrie 2008, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Se emite adresă către pârâtă cu mentiunea de a depune la dosar fişele de pontaj pentru perioada 12.05.2005 – 30.08.2006 şi copia carnetului de muncă al reclamantei în integralitate. Se citează pârâta. Amână judecarea cauzei la data de 29 octombrie 2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Octombrie 2008 la Tribunalul Argeş- sectia civilă complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererile formulate de părţi, respectiv cererea de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător, formulată de intimată şi cererea de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de actele care i-au fost comunicate la acest termen, formulată de apărătorul contestatoarei. Amână judecarea cauzei la data de 10.09.2008 Se citează intimata. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Iulie 2008 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale
În temeiul art.242 pct.2 C.pr.civ. suspendă judecata. Cu recurs pe toată durata suspendării.