P***** V****
InculpatB**** E****
InculpatS***** I****
InculpatS***** I****
InculpatŞ********* M******
InculpatRespinge solicitarea de schimbare de încadrare juridică. In baza art. 71 alin. I şi II din Legea nr. 56/1992 cu aplicarea art. 41-42 C.p., art. 75 lit. c C.p. şi art. 13 C.p., condamnă inculpatul P. V., fără antecedente penale, la o pedeapsă de : 2 ( doi ) ani şi 6 ( şase ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de racolare, îndrumare saau călăuzirea uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, cu executare în regimul de deţinere prevăzut de art. 57 C.p. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 357 alin. 2 lit. a C.p.p., rap. la art. 88 C.p., deduce din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii de 24 de ore din data de 17.02.2000 şi a pedepsei ( pe care a executat-o în baza mandatului 318/2003 emis la data de 20.02.2003 de către Judecătoria Timişoara – anulat prin decizia definitivă nr. 288/A/01.10.2007 pronunţată în dosarul nr. 3227/30/2007 al Tribunalului Timiş ) din data de 02.04.2007 până în data de 01.10.2007. In baza art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, constată graţiată această pedeapsă. Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni. În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. rap. la art. 10 alin. 1 lit. g C.p.p. cu aplic. art. 124 c.p., încetează procesul penal privind pe inculpatul P.V.sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material la înscrisuri oficiale, prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 288 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 41-42 C.p. şi art. 75 lit. c C.p., ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale. În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. rap. la art. 10 alin. 1 lit. b C.p.p., achită pe inculpatul P. V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat săvârşită de către două sau mai multe persoane împreună sau de către persoane înarmate, prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 72 lit. b din Legea nr. 56/1992 cu aplic. art. 41-42 C.p., art. 75 lit. c C.p. şi art. 13 C.p., ca urmare a dezincriminării faptei. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul să plătească suma de 1.000 lei cheltuieli judiciare avansate de către stat. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p, celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare cu inculpatul. Pronunţată în şedinţă publică din data de 3 martie 2009.
Amanare de pronuntare.
Redeschide dezbaterile
Amanare de pronuntare.
Fata de lipsa de procedura cu inculpata Ştefanescu Mihaela, constata necesara citarea acesteia la domiciliul indicat de catre DEIP Mehedinti
Fata de lipsa de procedura cu inculpata Ş. (fosta V.) M., constata necesara emiterea unei adrese catre DEIP Mehedinti
In baza art.6 C.p.p., va incuviinta, apreciind ca fiind intemeiata, cererea formulata de catre inculpatul S.I. in vederea studierii dosarului si pregatirii apararii.
fata de lipsa de procedura
Fata de lipsa de procedură cu inculpatul S***** I****, constata necesara efectuarea unei adrese către DEIP Timiş in vederea comunicării dacă acesta figurează cu alte menţinuni de reşedinţă decât cele din rechizitoriu.
Se vor cita martorii din rechizitoriu cu mentiune.
In baza art.6 C.p.p., va admite cererea de amanare formulata de catre reprezentanta inculpatului S***** I**** , apreciind că este întemeiată, văzând şi poziţia procesuală a părţilor.
In baza art.171 C.p.p., va dispune emiterea unor adrese catre Baroul Timis in vederea desemnarii unor avocati din oficiu pentru inculpatii B**** E**** si S***** I****.
In baza art.6 C.p.p., va admite cererea de amanare formulata de catre reprezentantul inculpatului P V.
Lipsa de procedura cu inculpatii.