C****** M******
ReclamantR****** N****** A*****
ReclamantP******* C****** C*****
PârâtAdmite în parte acţiunea
Amînă pronunţarea la 12 02 2009
- Amână pronunţarea la 12.12.2007. - Amână pronunţarea la 19.12.2007. Respinge acţiunea.
reţinând ca întemeiată cererea de acordare a unui termen de judecată formulată de reprezentantul pârâtului
pentru ca părţile să ia cunoştinţă de relaţiile depuse la dosar;
Faţă de cererea de termen formulată de reprezentantul pârâtului pentru a face verificări şi comunica punctul de vedere faţă de înscrisurile comunicate în şedinţa de judecată de către apărătorul ales al reclamanţilor; Având în vedere cele două răspunsuri date de Oficiul Postal Roman, respectiv cel comunicat la dosar fila 140 şi cel depus de avocatul reclamanţilor, constată necesar a se reveni la adresa către această instituţie pentru a preciza concret dacă corespondenţa depusă la dvs. de Biroul executorului judecătoresc Mereuţă Ioan, în vederea expedierii către reclamanţii C****** M****** şi R****** N****** A***** cuprindea doar formularul de citaţie sau şi alte acte anexate citaţiilor, respectiv notificări cu decizii anexate precum şi să explice expresia „căutare primară” formulare ce se găseşte în adresa depusă de apărătorul reclamanţilor; Termen 17.10.2007 ora 11,00
- Pentru consultarea înscrisurilor, în original, depuse de părţi, - În vederea comunicării de către Oficiul Poştal a greutăţii înscrisurilor ataşate dovezii de comunicare, duplicat al recipisei acestei corespondenţe şi dacă a fost comunicată doar un formular de comunicare sau cu înscrisuri ataşate acesteia,
Pt studiu întîmpinare