T**** M******
CondamnatÎn baza art.450 al.1 Cod procedură penală, admite propunerea făcută de comisia de pe lângă Penitenciarul-Spital Tg.Ocna privind pe condamnatul T**** M****** născut la data de 15.08.1981, fiul lui Aurel şi al Armencuţa, deţinut în executarea pedepsei de 10 ani, aplicată prin sentinţa penală nr.198/2001 a Judecătoriei Panciu pentru infracţiunea de viol, prev. de art.197 Cod Penal, şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului, de sub puterea mandatului de executarea pedepsei nr.323/ 2001 emis de Judecătoria Panciu, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. Dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei a sumei de 40 RON, reprezentând onorariul minim pentru apărătorul din oficiu Racheru Lucian, către Baroul Bacău - Biroul Oneşti. Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 7 iunie 2007 .