C****** R******* D* S*********** E******** M***** A******
Intimat reclamantA****** R******** P***** P******** M******* C*** N*****
Recurent pârâtD******* A***** C****** O*****
IntervenientAdmite acţiunea. Obligă pârâta la cheltuieli de judecată.
Amână pronunţarea pentru data de 17.11.2009.
Amână pronunţarea hotărârii la 10.11.2009.
Faţă de măsurile adoptate prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Bihor din data de 31 august 2009, menţinută prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Bihor din data de 18 septembrie 2009, precum şi a Adunării Generale a Federaţiei Naţionale Sindicale PROJUST din data de 31 august 2009,
Pentru a se solicita de la Primăria Mun.Oradea HCL 390/11.05.2009; În vederea emiterii unei adrese către Direcţia Ape Crişuri, prin care să se solicite să arate dacă s-a emis o nouă autoriozaţie, având în vedere că autorizţia nr.41 a expirat,
Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantului,
Pentru a se reveni cu adresă la pârâtă să comunice Avizul de Gospodărire a Apelor nr.41/aprilie 2006 eliberat de Administraţia Naţională Apel Române, D******* A***** C****** O***** pentru Amenajare Râu Crişul Repde în Oradea, tronson Pod Centru - Pod Dacia, precum şi să indice persoana vinovată de netrimiterea acestor relaţii.
Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentanta pârâtei în vederea depunerii la dosar a Avizului de Gospodărire a Apelor nr.41/ aprilie 2006 eliberat de Administraţia Naţională "Apele Române "- D******* A***** C****** O*****
Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantei în vederea depunerii la dosar a Avizului de Gospodărire a Apelor nr.41/aprilie 2006 eliberat de Administraţia Naţională "Apele Române" - D******* A***** C****** O***** şi poziţia de neopunere a reprezentantei pârâte
Admite cererea formulată de reclamantul C****** R******* D* S*********** E******** M***** A****** în contradictoriu cu pârâtul A****** R******** P***** P******** M******* C*** N***** şi în consecinţă : Dispune suspendarea executării Acordului de mediu şi a lucrărilor de defrişare şi amenajare a Crişului Repede pe tronsonul Pod Centru - Pod Dacia până la soluţionarea irevocabilă a fondului pricinii. Executorie de drept. Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantei şi poziţia de neopunere a reprezentantei pârâte, în vederea comunicării punctului de vedere a Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile,
Având în vedere volumul mare şi complexitatea actelor depuse la dosar de pârâtă la sfârşitul anului 2007, cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantei în vederea studierii actelor şi poziţia de neopunere a reprezentantei pârâtei,
FATA DE LIPSA DE PROCEDURA CU RECLAMANTUL ,
Văzând că la dosarul cauzei s-a depus întâmpinare şi actele care au stat la baza emiterii Acordului de mediu nr.6 din 02.07.2007 sub termenul prevăzut de art.114 c.pr.civilă care nu au fost comunicate cu reclamanta,pentru a-i da posibilitate să se pronunţe asupra acestora
Pentru îndeplinirea procedurii de citare cu intimata ARPM Cluj potrivit disp.art.85 C.p.c
PENTRU CA INTIMATA SĂ DEPUNĂ LA DOSAR ACTELE ADMINISTRATIVE A CĂROR ANULARE SE SOLICITĂ