Dosar 3293/109/2007 din 19.11.2007

despăgubire


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3293/109/2007
Data dosar:
19.11.2007
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
despăgubire
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.03.2008 la ora 08:30

    Complet: C32 - Vineri - Fond-CAF
  • Admis fond

    Admite acţiunea formulată de reclamanta ORAŞUL MIOVENI-SERVICIUL PUBLIC ADP în contradictoriu cu pârâta S* M*** S**. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 853,42 lei pretenţii şi penalităţi Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 28 martie 2008 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.

  • Sedinta din data de 29.02.2008 la ora 08:30

    Complet: C38 - Vineri - Fond-CAF
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de reprezentanta reclamantului, prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar de apărătorul pârâtei. Amână judecarea cauzei la 28 martie 2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29.02.2008 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă-complet specializat contencios administrativ şi fiscal.

  • Sedinta din data de 08.02.2008 la ora 08:30

    Complet: C38 - Vineri - Fond-CAF
  • Încheiere

    Admite proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul pârâtei. Se citează reclamanta. Amână judecarea cauzei la 29 februarie 2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.02.2008 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă-complet specializat contencios administrativ şi fiscal.

  • Sedinta din data de 06.02.2008 la ora 09:00

    Complet: C1 - Cameră consiliu
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de petentul Oraşul Mioveni-Serviciul Public A.D.P, de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită în dosarul nr. 3293/109/2007. Constată că petentul este scutit de taxa de timbru. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.02.2008, la Tribunalul Argeş, secţia civilă

  • Sedinta din data de 18.01.2008 la ora 08:30

    Complet: C38 - Vineri - Fond-CAF
  • Încheiere

    Se citează reclamanta cu menţiunea de a timbra acţiunea la valoarea pretenţiilor solicitate, în baza disp. Legii nr. 146/1997. Admite cererea formulată de apărătorul pârâtei prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de actele dosarului în vederea formulării apărării. Amână judecarea cauzei la 8 februarie 2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 01.2008 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă-complet specializat contencios administrativ şi fiscal.

Flux dosar


Actualizare GRPD