B*** D* D******
Recurent InculpatŞ********* I* N******
Intimat Parte civilăS******* J******* A****
Intimat Parte civilăO****** D******
MartorF**** V****** I****
MartorAdmite recursul declarat de inculpatul BANU DUMITRU, fiul lui Dumitru şi Angela, născut la data de 13.05.1984, în Câmpulung, jud. Argeş, domiciliat în Hîrtieşti, sat. Dealu, judeţul Argeş, CNP *********0034, împotriva deciziei penale numărul 103 din data de 15 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Argeş Secţia penală, în dosarul nr. 3351/205/2006. Casează decizia sus menţionată şi în parte sentinţa penală numărul 45 din data de 30 ianuarie 2007, pronunţată de Judecătoria Câmpulung Muscel, în dosarul numărul 3351/205/2006, numai sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei de 3 ani aplicată în sensul înlocuirii prevederilor art. 57 Cod penal cu art. 861 Cod penal. În baza art. 862 Cod penal, fixează termen de încercare de 5 ani. În baza art. 863 alin. 1 Cod penal, obligă pe inculpat ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte în ultima vineri a fiecărei luni între orele 08,00 – 12,00, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; Datele prevăzute la lit. b), c) şi d) urmează a fi comunicate Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş. În baza art. 359 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Înlătură obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, în apel. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01 noiembrie 2007, la Curtea de Apel Piteşti secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Amână judecarea cauzei la data de 01 noiembrie 2007, termen pentru care se citează părţile, recurentul la toate adresele indicate în dosar cu mandat de aducere. Se emite adresă Oficiului Poştal Hârtieşti în sensul celor reţinute în considerentele încheierii. Dispune amendarea factorului poştal cu 100 de lei, potrivit art. 198 alin. 1lit. b Cod procedură penală. Pune în vedere apărătorului Georgeta Rădulescu, desemnat din oficiu pentru recurentul - inculpat să se prezinte la următorul termen de judecată, păstrându-şi delegaţia. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 octombrie 2007, la Curtea de Apel Piteşti Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Amână judecarea cauzei la data de 04 octombrie 2007, termen pentru care se citează părţile, recurentul la toate adresele indicate în dosar. Pune în vedere apărătorului Georgeta Rădulescu, desemnat din oficiu pentru recurent să se prezinte şi la următorul termen de judecată păstrându-şi delegaţia. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 septembrie 2007, la Curtea de Apel Piteşti Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Amână cauza la 6 septembrie 2007, pentru lipsă de procedură cu intimatul-parte civilă Ştefănescu Nicolae.