Dosar 3415/314/2006 din 30.01.2007

furtul (art.208 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3415/314/2006
Data dosar:
30.01.2007
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
furtul (art.208 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.02.2007 la ora 8:30

    Complet: C3A penal
  • Soluţionare

    Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava împotriva sentinţei penale nr. 940 din 13.11.2006 a Judecătoriei Suceava (dosar nr. 3415/314/2006). Desfiinţează în parte sus-menţionata sentinţă, în sensul că: Înlătură dispoziţia de adiţionare la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului L****** C****** M*****, a pedepsei de 6 luni închisoare (pentru care s-a revocat beneficiul graţierii), aplicată acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 al. 1 Cod penal, prin sentinţa penală nr. 1129/20.11.2002 a Judecătoriei Suceava, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 524/7.07.2003 a Curţii de Apel Suceava, infracţiune care este concurentă cu infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 2, lit. b Cod penal, pentru care inculpatul a fost condamnat prin aceeaşi sentinţă, la pedeapsa de 3 ani închisoare. Contopeşte pedepsele de 6 luni închisoare şi respectiv 3 ani închisoare, în pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, din executarea căruia inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 4.05.2005, cu un rest de 172 zile. Constată executată pedeapsa de 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare (în loc de 2 ani închisoare). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, inclusiv suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu ce va fi avansată din fondurile M.J. către B.A. Suceava. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 26 februarie 2007.

Flux dosar


Actualizare GRPD