Dosar 3438/94/2007 din 24.05.2007

ucidere din culpă (art.178 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3438/94/2007
Data dosar:
24.05.2007
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
-
Obiect:
ucidere din culpă (art.178 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.04.2008 la ora 08:30

    Complet: C5 Penal
  • Soluţionare

    În temeiul art. 178 al. 2 cod penal, condamnă inculpatul TORŢE ŞTEFAN, la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În temeiul art. 81 cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani, stabilit în condiţiile art. 82 cod penal. În temeiul art. 71 cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II- şi b cod penal, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 71 al. 4 cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 359 cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. Admite acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti. În temeiul art. 14, 346 al. 1 raportat la art. 998-999 cod civil obligă inculpatul Torte Ştefan să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti suma de 358,56 lei, cheltuieli de spitalizare. Admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile Căciuloiu Maria şi Căciuloiu Andra Mihaela. În temeiul art. 14, 346 al. 1 cod procedură penală raportat la art. 998-999 cod civil obligă inculpatul Torte Ştefan la plata către părţile civile a sumelor de 25.000 lei daune morale şi 4200 lei, daune materiale. Obligă inculpatul Torte Ştefan la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei Căciuloiu Andra Mihaela în cuantum de 300 lei, de la data producerii accidentului şi până la majoratul minorei. În temeiul art. 61 din Legea nr. 136/1995 obligă Fondul de Protecţie a Victimelor Stăzii să garanteze plata despăgubirilor cuvenite părţilor vătămate în limita sumei de 70.000 lei, conform art. 10 din Ordinul Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3113/2003. În temeiul art. 191 al. 1 cod procedură penală obligă inculpatul la 800 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 193 al.6 cod procedură penală, obligă inculpatul la 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de păţile vătămate, reperezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele care au lipsit. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.04.2008. Preşedinte, Cotloanu Loredana Geanina

    Hotarare 179 din 03.04.2008
  • Sedinta din data de 27.03.2008 la ora 08:30

    Complet: C4 Penal
  • Încheiere

    amînă pronunţarea la 03.04.2008

  • Sedinta din data de 20.03.2008 la ora 08:30

    Complet: C6 Penal
  • Încheiere

    amînă pronunţarea la data de 27.03.2008

  • Sedinta din data de 28.02.2008 la ora 08:30

    Complet: C6 Penal
  • Amânat

    lipsă de procedură cu partea civilă şi cu garantul

  • Sedinta din data de 14.02.2008 la ora 08:30

    Complet: C Drepturi şi Libertăţi
  • Încheiere

    Respinge ca neutilă proba cu expertiză medico legală. Acordă termen la 28.02.2008.

  • Sedinta din data de 07.02.2008 la ora 08:30

    Complet: C6 Penal
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la 14.02.2008

  • Sedinta din data de 09.01.2008 la ora 08:30

    Complet: C3 Penal Cameră Preliminară/Fond
  • Amânat

    lipsă raport expertiză auto

  • Sedinta din data de 12.12.2007 la ora 08:30

    Complet: C3 Penal Cameră Preliminară/Fond
  • Amânat

    lipsă raport expertiză

  • Sedinta din data de 21.11.2007 la ora 08:30

    Complet: C3 Penal Cameră Preliminară/Fond
  • Amânat

    efectuare expertiză auto

  • Sedinta din data de 31.10.2007 la ora 08:30

    Complet: C3 Penal Cameră Preliminară/Fond
  • Amânat

    lipsă de procedură cu partea civilă

  • Sedinta din data de 03.10.2007 la ora 08:30

    Complet: C3 Penal Cameră Preliminară/Fond
  • Amânat

    reţine cauza în pronunţare pe proba cu expertiză auto.

  • Sedinta din data de 19.09.2007 la ora 08:30

    Complet: C3 Penal Cameră Preliminară/Fond
  • Amânat

    amînă cauza în vederea administrării probatoriului

  • Sedinta din data de 22.08.2007 la ora 08:30

    Complet: C Penal vară
  • Încheiere

    Respinge excepţia nulităţii absolute a rechizitoriului ca neîntemeiată.

  • Sedinta din data de 01.08.2007 la ora 08:30

    Complet: C Penal vară
  • Amânat

    amînă cauza faţă de lipsa relaţiilor de la C.S.A

  • Sedinta din data de 11.07.2007 la ora 08:30

    Complet: C Penal vară
  • Amânat

    pentru a se indica asigurătorul

  • Sedinta din data de 13.06.2007 la ora 08:30

    Complet: C-arest
  • Amânat

    amînă cauza avînd în vedere lipsa de procedură cu asiguratorul şi partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă

Flux dosar


Actualizare GRPD