B**** L*****
Apelant InculpatA******* G******
Apelant InculpatR******* C*********
Intimat P VĂTAmână pronunţarea cauzei la data de 06.03.2008. Admite apelurile formulate de inculpaţii B**** L***** ,şi A******* G******, împotriva sentinţei penale nr.1570/29.08.2007 a Judecătoriei Galaţi. Desfiinţează în parte, doar în privinţa laturii penale sentinţa apelată mai sus menţionată şi, în rejudecare, reduce pedeapsa aplicată inculpatului A******* G****** de la 3 ani închisoare la 1 an închisoare cu aplicarea circumstanţei atenuante judiciare prev. de art.74 lit.a c.pen.raportat la art.76 lit.c c.pen. Menţine modalitatea de executare a pedepselor închisorii şi, în conformitate cu disp.art.81-82 c.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării acestora pe durata unui termen de încercare de 5 ani( în privinţa inculpatului B**** L*****)respectiv,pe durata unui termen de încercare de 3 ani ( cu privire la inculpatul A******* G******). În conformitate cu art.71 alin.5 c.pen. dispune suspendarea executării pedepselor accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a-c c.pen. pentru cei doi inculpaţi pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor principale. În temeiul disp.art.359 c.pr.pen. atrage atenţia celor doi inculpaţi asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor legale relative suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. În baza art.192 alin.3 c.pr.pen. cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Acordă termen de judecată la data de 22.02.2008 sala 2 pentru lipsă de apărare.
Acordă termen de judecată la data 25.01.2008 sala 2 pentru lipsă de apărare.
Amână judecarea cauzei la data de 14.12.2007 sala 2- pentru ca ca apelanţii inculpaţi să fie citaţi la adresa de domiciliu.