A**** V* M**** - M*****
InculpatCondamnă pe inculpatul Anton Mihai- Marius pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. şi ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi 76 lit. d) Cod penal, la pedeapsa de 6( şase) luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal. În temeiul art. 81 şi 71 alin.5 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a celei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni. În temeiul art. 359 Cod de procedură penală se pun în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei infracţiuni. În temeiul art. 189 alin.1 Cod de procedură penală, onorariul de avocat din oficiu, în cuantum de 100 RON, va fi virat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Botoşani. În temeiul art. 191 Cod de procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 280 RON cu titlul de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 octombrie 2007, ora 12:00.
Amână pronunţarea pentru data de 23.10.2007, ora 12:00
Instanţa consideră necesar a se face adresă inculpatului la domiciliul indicat – fila 15 dosar, pentru a asigura prezenţa sau să indice domiciliul martorului propus în circumstanţiere, în caz contrar cauza se va soluţiona, fără a fi audiat acest martor.
Faţă de lipsa martorului în circumstanţiere şi faţă de cele precizate de apărătorul inculpatului, instanţa pune în vedere apărătorului inculpatului să indice domiciliul martorului sau să-i asigure prezenţa pentru termenul următor. Având în vedere şi că în lunile iulie - august este perioada vacanţei judecătoreşti,
Instanţa admite proba cu martorul în circumstanţiere, solicitată de inculpat, Faţă de lipsa martorului din lucrări, instanţa consideră necesară citarea acestuia cu mandat de aducere,
Având în vedere lipsa de procedură cu inculpatul, instanţa consideră necesar a se cita inculpatul la adresa din Botoşani, str. Viilor, nr. 5, sc.A, et,3, ap.7, cât şi la adresa din Botoşani, str. Tiberiu Crudu, parter, ap.2, Faţă de lipsa martorului din lucrări, instanţa consideră necesar se va reveni cu procedura de citare a acestuia,