E*** D**** C*******
ReclamantM****** S*****
PârâtS****** V******
PârâtS****** A** M*******
PârâtS****** M******
PârâtConstată perimată acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.Pronunţată în şedinţa publică, azi, 08.02.2012.
În conformitate cu dispoziţiile art. 155/1Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.11.2010.
Pune în vedere reclamantei prin apărător, să depună la dosar titlul de proprietate emis separat pe numele defunctului Săbiuţă Gheorghe şi să precizeze care sunt parcelele primite cu titlu de zestre cu indicarea lor pe titlu, sub sancţiunea suspendării cauzei în baza art.155/1 Cod procedură civilă.
Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei, sens în care, înlocuieşte pe expert Sava Dumitru cu expert Chihaia Dalia. Fixează onorariu provizoriu în cuantum de 500 lei, în sarcina reclamantei şi pune în vedere acesteia să formuleze obiective în dublu exemplar, care să fie depuse la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar diferenţă de taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, aferentă cererii de repunere pe rol a cauzei, sub sancţiunea anulării acesteia ca insuficient timbrată. De asemenea, pune în vedere reclamantei să formuleze precizări cu privire la înzestrările pretins a fi primite de defuncţii săi unchi Săbiuţă Gheorghe şi Săbiuţă Ilie cu indicarea trupurilor de teren din titlul de proprietate emis separat pentru Săbiuţă Ilie ; să depună titlul de proprietate emis separat pe numele defunctului Săbiuţă Gheorghe şi să precizeze care sunt parcelele primite cu titlu de zestre cu indicarea lor pe titlu, sub sancţiunea suspendării cauzei în baza art.155/1 Cod procedură civilă.
În temeiul disp.art.242 punct 2 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării.Pronuţată în şedinţa publică, azi, 21 aprilie 2010.
În temeiul disp. art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică.
Acordă termenul solicitat, sens în care, pune în vedere reclamantei prin apărător să refacă arborele genealogic şi să formuleze precizări clare la acţiune
Pune în vedere reclamantei prin apărător să refacă arborele genealogic şi să formuleze precizări clare la acţiune
Numeşte în cauză pe expert Sava Dumitru. Fixează onorariu provizoriu în cuantum de 500 lei în sarcina reclamantei. Pune în vedere părţilor să depună la dosar obiective în dublu exemplar, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată. Pune în vedere pârâţilor să indice în scris ce suprafeţe de teren deţine fiecare.
Admite cererea formulată de reclamantă prin apărător, sens în care, introduce în cauză în calitate de pârâţi pe moştenitorii defunctului Săbiuţă ilie Dumitru, Săbiuţă Catinca ( soţie supravieţuitoare) şi fiii, Săbiuţă Eugenia, Săbiuţă Ioan, Săbiuţă Dumitru şi S****** M****** Petronela toţi cu domiciliul în com. Fântânele, jud. Suceava. Pune în vedere pârâţilor să indice în scris ce suprafeţe de teren deţine fiecare. Se va face adresă către BLE Suceava pentru a ne înainta o listă cu 6 experţi specialitatea topo.
În temeiul disp. art. 242 punct 1 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică.
Acordă termenul solicitat de reclamant prin avocat pentru finalizarea tranzacţiei. Amână judecarea cauzei la data de 09 aprilie 2008. Dată în şedinţa publică, azi 05 martie 2008.
Acordă termenul solicitat de aceasta pentru finalizarea tranzacţiei. Amână judecarea cauzei la data de 05 martie 2008. Dată în şedinţa publică, azi 06 februarie 2008.