M**** A*****
Recurent InculpatŢ**** I****
Recurent Parte vătămatăM**** G** C*******
MartorM*** I***
MartorD*** F* M****
MartorAdmite recursul declarat de recurentul-inculpat M**** A*****, casează în parte sentinţa penală nr. 213/17.05.2007 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. 355/207/2007, sub aspectul laturii penale în sensul că înlătură aplicarea dispoz. art. 86/1,86/3 C.p.,art.359 C.p.p.corob cu art. 86/4 C.p. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi face aplicare dispoz. art.81,82 C.p. în baza cărora dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare pe o durată de 3 ani termen de încercare, iar în baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoz. art. 83 C.p. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Respinge recursul declarat de recurentul parte vătămată Ţ**** I**** împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat. În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă recurentul parte vătămată la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat pe parcursul recursului. Definitivă.
Admite cererea de aminare depusă la dosar de apărătorul ales al recurentul inculpat M**** A***** respectiv avocat Ispas Mihăită si acordă termen la 06.09.2007.Recurentul inculpat si recurenta parte vătămată au termen in cunostintă.