P******** D* P* L**** J********** B*****
ApelantM****** I****
Intimat InculpatIn baza art. 379 pct. 2 lit.”a” c.p.p. Admite apelul. Desfiinţează sentinţa atacată şi în rejudecare : In baza art. 334 c.p.p. Dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare al instanţei privind pe inculpata M****** I**** de uz de fals prevăzută de art. 291 alin.1 c.p. în aceeaşi infracţiune în formă continuată prevăzută de art. 291 alin. 1 c.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 c.p. In baza art. 288 alin. 1 c.p. Condamnă pe inculpata M****** I**** la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. In baza art. 291 alin. 1 c.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 c.p. Condamnă pe aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată. In baza art. 33 lit.a- 34 lit.b c.p. Contopeşte pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatei M****** I**** urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. In baza art 81 c.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare prevăzută de art. 82 c.p. In baza art. 359 c.p.p. atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării suspendării condiţionate a executării pedepsei. In baza art. 346 c.p.p. în referire la art. 445 c.p.p. Constată ca fiind false următoarele înscrisuri oficiale: 04410/23. 03. 1995; nr.416/25.01.1995; nr. 5307/30. 05. 1995; nr. 8232/20. 04. 1994 şi 526/15. 01.1997 precum şi procesul verbal de predare-primire nr. 746/20.01.1997. In baza art 189-191 c.p.p. Obligă inculpata la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 Noiembrie 2008.
S-a acordat termen pentru lipsa de apărare.
S-a acordat termen pentru lipsa de apărare a intimatei.
S-a acordat termen pentru lipsa de apărare a intimatei şi pentru soluţionarea cererii de strămutare.
Pentru ca inculpata să-şi angajeze apărător ales.
Pentru lipsa de apărare.
S-a acordat termen pentru lipsa dosarului de urmărire penală.
termen la 17.06.2008- in vederea ataşării dosarului nr. 3248/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila
S-a acordat termen pentru lipsa dosarului de urmărire penală care nu a fost restituit de Curtea de Apel Galaţi.
S-a acordat termen pentru lipsa dosarului de urmărire penală care nu a fost restituit de la Curtea de Apel Galaţi.
Respinge ca nefondată cererea de recuzare a judecătorilor: Vasile Viorel, Tătaru Marin, Burlacu Radu şi a procurorului Staicu Gabriel. Respinge ca inadmisibilă cererea privind recuzarea judecătorului Perianu Relu şi a procurorilor: Prefac Graţiela, Ioan Mariana şi Toma Rădiţa.
S-a acordat termen pentru lipsa dosarului de urmărire penală care s-a întors de la Curtea de Apel Galaţi.
S-a acordat termen pentru lipsa inculpatei ;i a dosarului nr. 3248/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecător
Pentru a se lua la cunoştinţă de actele depuse.
Pentru lipsă de procedură cu intimata M****** I****.