Dosar 3630/227/2007 din 17.12.2007

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ART.87 AL.1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3630/227/2007
Data dosar:
17.12.2007
Instanta:
Judecătoria Fălticeni
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ART.87 AL.1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.03.2008 la ora 9:00

    Complet: C6 vechi
  • Condamnare

    Condamnă pe inc.pt. săv. infr. prev. de art.87 al.1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplic.art.74 lit."a" şi "c" şi art.76 al.1 lit."d" CP la pedeapsa de trei luni închisoare. În temeiul art.81 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei în condiţiile şi cu consecinţele prev. de art.82 şi următoarele CP. Face aplic. art.71 al.2 şi 5 CP în ceea ce priveşte dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat prevăzute de art.64 al.1 lit."a" teza a II-a şi lit."b" CP. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 150 lei chelt. judiciare avansate. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 20.03.2008.

  • Sedinta din data de 13.02.2008 la ora 9:00

    Complet: C6 vechi
  • Amânat

Flux dosar


Actualizare GRPD